
- Preşedintele SUA a primit, luni, a treia doză a vaccinului anti-COVID-19.
- Joseph Biden i-a îndemnat pe cetăţenii americani să se vaccineze, informează site-ul Axios.com.
Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor (CDC) a emis săptămâna trecută o recomandare privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer-BioNTech pentru milioane de persoane, inclusiv cele peste 65 de ani sau care prezintă riscuri de a dezvolta forme grave de COVID-19.
Preşedintele Joseph Biden a primit luni a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech.
„Dacă sunteţi vaccinaţi complet şi sunteţi protejaţi de forme severe, chiar dacă vă infectaţi, sunteţi în siguranţă. Noi vom face tot posibilul pentru a menţine acest lucru prin doze suplimentare. Vreau să fiu foarte clar: dozele suplimentare sunt importante, dar cel mai important lucru este să avem cât mai multe persoane vaccinate”, a afirmat Joseph Biden.
Soţia preşedintelui SUA, Jill Biden, nu a primit a treia doză alături de el. Joseph Biden a declarat că ea este ocupată, dar va primi mai târziu a treia doză.
Joseph Biden pledează pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat în primul rând distribuirea vaccinurilor în ţări sărace care au probleme de aprovizionare.
The post Joe Biden a primit a treia doză de vaccin împotriva COVID appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



