Stiri din Austria

Josef Fritzl, austriacul care și-a ținut în sclavie fiica și a făcut şapte copii cu ea, AR PUTEA FI ELIBERAT

Josef Fritzl, 86 de ani, care a fost condamnat la închisoare pe viață în 2009, după ce timp de 24 de ani şi-a ţinut fiica sechestrată şi a făcut şapte copii cu ea, ar putea fi eliberat după doar 14 ani.

Deocamdată, Curtea Regională Superioară din Viena a împiedicat transferul deținutului austriac într-un regim penitenciar normal, unde ar putea solicita eliberarea condiționată peste doi ani, și a solicitat o expertiză psihiatrică, scrie publicația Kurier, citată de Libertatea.

Posibilitatea de a depune o cerere de eliberare anticipată în 2023

În 2009, judecătorul a decis ca Fritzl să-şi petreacă restul vieţii, sub supraveghere psihiatrică, în închisoare. Capetele de acuzare: omor, sclavie, sechestrare, viol, incest, agresiune. 

Nehammer respinge apelul Papei Francisc de a primi refugiați în Austria: ”Suntem deja împovărați”

Acum, instanța din Krems a decis să-l elibereze pe Fritzl de la executarea măsurilor pentru persoanele cu probleme psihice și să-l transfere în detenție penală obișnuită, cu posibilitatea de a depune o cerere de eliberare anticipată în 2023.

Tribunalul regional responsabil din Krems a început acest proces în toamnă. Între timp, a intervenit Curtea Regională Superioară din Viena. Un expert al tribunalului pentru neurologie și psihiatrie va decide asupra stării mentale a lui Fritzl. 

”Așteptăm un rezultat la sfârșitul lunii ianuarie”

Așa a declarat vicepreședintele Tribunalului Regional Krems, Ferdinand Schuster.

Condiţiile în care și-a petrecut anii de detenţie sunt imposibil de comparat cu cele în care a trăit fiica sa, Elisabeth, timp de 24 de ani, cât a fost ţinută prizonieră de acesta în beznă, în pivniţa casei.

Experţi în domeniul juridic au confirmat că austriacul ar putea fi pus în libertate, dacă se va considera că a răspuns la tratamentul psihiatric. „Au existat verificări anuale pentru a vedea dacă s-a vindecat şi acest lucru va fi analizat de judecători. Sentinţa ar putea fi redusă la 14 ani”, a declarat Franz Cutka, de la tribunalul din Saint Polten.

Românii din Austria, pe ultimul loc la rata de vaccinare, turcii conduc detașat în clasament

Coșmarul Fritzl

Josef Fritzl a avut șapte copii cu fiica sa, Elisabeth, dintre care unul a murit la câteva zile de la naștere.

Bărbatul i-a ținut pe Elisabeth și pe trei dintre cei șase copii care au supraviețuit închiși în subsolul casei, în timp ce pe ceilalți i-a adoptat împreună cu soția sa, Rosemarie, după ce a convins-o că mama lor i-a abandonat în fața ușii.

Cazul a ieșit la suprafață după ce Kerstin, una dintre fetele lui Fritzl, a suferit o infecție a rinichilor și a fost internată de urgență.

Verdictul în cazul Fritzl a venit în doar 4 zile de la startul procesului.

„Monstrul” nu a făcut apel. El a invitat psihologi și psihiatri să-l examineze cât mai detaliat, pentru a acumula experiență pentru cazuri similare cu al său.

The post Josef Fritzl, austriacul care și-a ținut în sclavie fiica și a făcut şapte copii cu ea, AR PUTEA FI ELIBERAT appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *