Flux-stiri

Marea Britanie a aprobat primul vaccin pe bază de proteine, dezvoltat de Novavax

  • Marea Britanie a autorizat al cincilea vaccin COVID-19, acesta fiind primul vaccin pe bază de proteine.
  • Vaccinul a fost dezvoltat de compania americană Novavax, în urma efectuării a două studii clinice.
  • În decembrie 2021, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat utilizarea vaccinului Novavax în UE, pentru persoanele de peste 18 ani.

Marea Britanie a aprobat un al cincilea vaccin COVID-19, dezvoltat de compania americană Novavax. Acesta este primul vaccin pe bază de proteine care a fost autorizat și în Marea Britanie, după ce, în decembrie anul trecut, același vaccin a fost autorizat în UE.

Noul vaccin al Novavax se bazează pe două studii clinice și, conform derulării acestora, el a arătat un nivel de protecție de 89% împotriva Covid-19. Cercetările inițiale au fost efectuate împotriva variantelor anterioare Wuhan și Alpha ale virusului.

În cadrul primului studiu au participat 30.000 de persoane din SUA și Mexic, iar cel de-al doilea a inclus aproape 15.000 de participanți din Marea Britanie. Rezultatele ambelor studii au fost publicate în New England Journal of Medicine (NEJMI). În urma administrării dozei de vaccin în cadrul celor două studii, Novavax a menționat care au fost efectele adverse apărute la participanți.

„În ambele studii, vaccinul a demonstrat eficacitate cu un profil de siguranță liniștitor. Evenimentele adverse grave și severe au fost în număr redus și echilibrate între grupurile de vaccin și cele de placebo. Cele mai frecvente reacții adverse observate în timpul studiilor clinice (categoria de frecvență ≥1/10) au fost cefalee, greață sau vărsături, mialgie, artralgie, sensibilitate/durere la locul de injectare, oboseală și stare de rău.”, se arată într-un comunicat publicat joi de către companie.

Cum răspunde sistemul imunitar la noul vaccin al Novavax

Vaccinul, un vaccin cu adjuvant proteic, se bazează pe o tehnologie folosită de zeci de ani pentru a proteja oamenii de boli precum hepatita și zona zoster. Acesta livrează copii ale proteinei spike de pe suprafața virusului direct în celulele unei persoane, stimulând sistemul imunitar să producă anticorpi și celule T. Un ingredient suplimentar, un adjuvant, ajută apoi la stimularea răspunsului imunitar, potrivit BBC.

Oamenii de știință spun că această abordare simplifică producerea vaccinului în comparație cu alte vaccinuri și înseamnă că poate fi depozitat în frigider.

Al cincilea vaccin al americanilor de la Novavax este primul dezvoltat pe bază de proteine, care a fost autorizat de la începutul pandemiei de către englezi.

„Suntem mândri că Nuvaxovid va fi prima opțiune de vaccin pe bază de proteine autorizată de MHRA, în timp ce Regatul Unit abordează această nouă fază a pandemiei„, a declarat președintele și directorul executiv al Novavax, Stanley C. Erck, potrivit aceluiași comunicat al companiei.

În decembrie, Novavax a declarat că două doze au fost, de asemenea, eficiente în generarea unui răspuns imunitar împotriva variantei Omicron, acum dominantă și identificată pentru prima dată în Africa de Sud.

De asemenea, compania a început să lucreze la o versiune specifică pentru Omicron.

În decembrie 2021, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat utilizarea vaccinului Novavax în UE, pentru persoanele de peste 18 ani.

Novavax spune că va continua să colecteze și să analizeze datele din lumea reală, inclusiv monitorizarea siguranței și evaluarea variantelor, pe măsură ce vaccinul este distribuit. Vaccinul este depozitat la 2 – 8 grade Celsius și are un termen de valabilitate atribuit în prezent în Marea Britanie de nouă luni.

The post Marea Britanie a aprobat primul vaccin pe bază de proteine, dezvoltat de Novavax appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *