
- Netflix a dezvăluit trailerul serialului documentar al lui Meghan Markle și al Prințului Harry.
- În trailer, intitulat sobru „Harry & Meghan” , cuplul promite să spună tot adevărul despre povestea lor de dragoste.
- Dar mai ales despre dificultățile care i-au determinat să se retragă din monarhia britanică.
Serialul documentar aşteptat cu nerăbdare de familia regală britanică despre Harry şi Meghan va fi lansat pe 8 decembrie pe Netflix, a anunţat Netflix, conform presei franceze.
Potrivit biografului Omid Scobie, serialul în şase episoade va „împărtăşi cealaltă faţă a poveştii lor de dragoste şi a provocărilor cu care s-au confruntat” .
„Nimeni nu poate vedea ce se întâmplă în spatele uşilor închise”
În trailer, intitulat sobru „Harry & Meghan” , sunt prezentate fotografii alb-negru ale cuplului pe o muzică dramatică. „Nimeni nu poate vedea ce se întâmplă în spatele uşilor închise” , spune Harry. „A trebuit să fac tot ce am putut pentru a-mi proteja familia” , adaugă el.
Anunţul survine în plină vizită în Statele Unite a prinţului William şi a soţiei sale Kate, aflaţi în relaţii tensionate cu Harry şi Meghan, care locuiesc în SUA.
Vizita prinţului va culmina vineri cu cea de-a doua ediţie a premiului său pentru mediu „Earthshot” , care va avea loc la Boston .
William nu a fost de acord cu fratele său de când el şi Meghan au dezvăluit anul trecut că un membru al Casei regale a pus sub semnul întrebării culoarea pielii fiului lor, Archie, înainte de naşterea acestuia.
De atunci, cei doi fraţi au apărut împreună doar în rare ocazii, cel mai recent în septembrie, la câteva zile după moartea Elisabetei a II-a, într-o atmosferă rece la Castelul Windsor.
,,Când mizele sunt atât de mari, nu are mai mult sens să auzim partea noastră de poveste?” , spune şi Meghan în trailer, care descrie lansarea seriei de documentare drept un „eveniment global”.
Prinţul Harry urmează, de asemenea, să-şi lanseze memoriile la începutul lunii ianuarie.
The post „MEGHAN ȘI HARRY”: „Când mizele sunt atât de mari, nu are mai mult sens să auzim partea noastră de poveste?” Netflix dezvăluie primele imagini din documentarul care zguduie familia regală appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

