Potrivit informării transmise de minister, 129 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti – 156 şi Timiş – 38.
Cea mai mare incidenţă este în Cluj – 1,3, în Bucureşti – 1,28 şi în Timiş – 1,22.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.289 teste RT-PCR (1.533 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 756 la cerere) şi 8.174 teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.527.538 teste RT-PCR şi 11.681.748 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.275.276 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 53 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
117 pacienți sunt internați la ATI
Un număr de 1.086 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 69 mai puţine faţă de ziua anterioară, precizează Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 117 pacienţi, dintre care 106 nu sunt vaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 70 sunt minori, 69 fiind internaţi în secţii, cu şapte mai puţini faţă de ziua anterioară şi unul la ATI.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP patru decese (doi bărbaţi şi două femei).
Dintre cele patru decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani şi două la categoria de vârstă 70-79 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi unul dintre aceştia era vaccinat anti-COVID.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.076 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
