Economice

Statele Unite restricționează și mai mult capacitatea Chinei de fabrica și cumpăra semiconductori

„Aceste actualizări vor limita capacitatea Republicii Populare Chineze în acelaşi timp de a cumpăra şi de a fabrica unele cipuri de ultimă generaţie, utilizate în aplicaţiile în domeniul militar”, a indicat Biroul industriei şi securităţii (BIS) din Ministerul Comerţului.

„Acţiunile noastre vor proteja securitatea noastre vor proteja securitatea naţională şi interesele politicii externe a SUA, trimiţând totodată un mesaj clar, potrivit căruia leadership-ul tehnologic american este o problemă a valorilor, precum şi a inovaţiei”, a declarat secretarul adjunct al Comerţului pentru exporturi, Thea Rozman Kendler, citată într-un comunicat.

Această măsură intervine la câteva zile după plasarea pe lista neagră de către Pentagon a 13 întreprinderi chineze pentru presupusele lor legături cu armata. Lider mondial în domeniul construcţiei dronelor, DJI este cea mai cunoscută dintre întreprinderile chineze vizate.

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Mao Ning, a criticat sâmbătă restricţiile vizând, potrivit ei, „menţinerea hegemoniei tehnologice” americane.

Fabricarea şi exportul de semiconductori fac obiectul unei bătălii aprige între cele două puteri economice pentru dominaţia tehnologică.

Washingtonul acuză cu regularitate Beijingul de spionaj industrial şi de ameninţări la adresa securităţii sale naţionale.

Acest conflict a căpătat o nouă amploare de la penuria de semiconductori legată de criza provocată de pandemia de COVID-19.

Preşedintele american Joe Biden a reuşit astfel să obţină adoptarea în Congres la sfârşitul lunii iulie a unei legi care debloca 52 miliarde de dolari ca subvenţii pentru relansarea producţiei de semiconductori în SUA şi zeci de miliarde de dolari suplimentar pentru cercetare şi dezvoltare.

Controalele asupra exportului actualizate vineri „limitează capacitatea Chinei de a obţine cipuri informatice avansate, de a dezvolta şi a întreţine supercalculatoare şi a fabrica semiconductori avansaţi”, potrivit BIS.

Aceste componente „sunt utilizate de Republica Populară Chineză pentru a produce sisteme militare avansate, în special arme de distrugere în masă, pentru a ameliora rapiditatea şi precizia luării sale de decizie, pentru planificarea şi logistica sa militară, precum şi pentru sisteme militare autonome şi comiterea încălcărilor drepturilor omului”, se precizează în document.

Reprezentanta pentru Comerţ a SUA, Katherine Tai, declarase în iunie în faţa unei comisii din Senat că administraţia Biden se concentrează asupra protecţiei intereselor comerciale americane împotriva proiectelor Chinei de a domina industrii importante, precum cea a semiconductorilor, potrivit AFP.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *