
- Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că una dintre marile probleme din România în privinţa pandemiei este lipsa informaţiilor pentru populaţie: „Avem tot felul de grupuri strategice. Nu am înţeles în ce constă strategia”, spune Rafila.
- Alexandru Rafila a spus, joi seara, că Ministrul Sănătăţii trebuie să colaboreze cu CNCAV şi să comunice mai mult.
„Trebuie să colaborăm (cu CNCAV – n.r.) şi trebuie să renunţăm la stereotipuri. Avem tot felul de grupuri de comunicare strategică. Nu am înţeles în ce constă strategia comunicării unor cifre, mereu aceleaşi, în fiecare zi, numărul de cazuri, numărul de decese, numărul de paturi libere la ATI şi cam asta este comunicarea strategică. Colegii din CNCAV eu îi cunosc, eu am mai lucrat cu ei profesional. De exemplu, cu domnul doctor Valeriu Gheorghiţă am fost colegi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş. Cred că trebuie să stăm de vorbă şi să încercăm să profesionalizăm campania de comunicare pentru că dincolo de ceea ce facem noi şi facem bine, totuşi sunt profesionişti în comunicare din zona publică şi zona privată şi care să dea un suflu nou campaniei de comunicare”, a spus Rafila, la Digi 24.
Ministrul Sănătăţii a mai spus că în prezent campania de comunicare se centrează aproape exclusiv pe promovarea vaccinării şi nu şi pe informare, lucru despre care crede că dacă va continua la fel „nu are şanse foarte mari de succes”.
„Informarea lipseşte. Informaţii găseşti greu în spaţiul public. (…) Informarea nu înseamnă doar un site unde eventual trebuie să cauţi mult ca să poţi să afli anumite răspunsuri, trebuie să mobilizăm organizaţiile profesionale medicale să vină alături de noi, pentru că ne apropiem în 2 luni de zile, probabil după sărbători, s-ar putea să asistăm la o nouă creştere a numărului de cazuri şi atunci trebuie să fim pregătiţi şi cu strategia de comunicare şi, bineînţeles, cu accesul pacienţilor la testare şi la consult şi la tratament în ambulatoriu încă din primele zile de boală”, a mai spus ministrul.
Acesta a precizat că pregătirea unui număr de paturi este necesară, însă trebuie ţinut cont de faptul că mărind numărul de paturi pentru COVID, se renunţă la un anumit număr de paturi pentru alte patologii.
„Numărul de paturi în România nu este un elastic de care să tragi. Nu sunt paturi fizice, ci paturi care trebuie deservite de personal. Trebuie să facem un efort ca acele paturi să nu se umple”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Rafila crede că ţine de fiecare în parte cum va arăta situaţia epidemiologică după sărbători, premisele fiind că vom avea un val 5 „serios”.
The post Ministrul Sănătăţii: Ne aşteptăm la o creştere de cazuri după sărbători appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




