Economice

MIPE a transmis vineri Comisiei Europene cereri de rambursare a cheltuielilor în valoare de 240 de milioane de euro

Suma reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor implementate de beneficiarii POIM în următoarele domenii: Transporturi – 152,71 de milioane de euro; Mediu şi Energie – 58,42 de milioane de euro; Finanţarea de măsuri pentru combaterea pandemiei COVID-19 – 28,96 de milioane de euro.

Din acestea, din Fondul de Coeziune urmează să fie decontată o sumă de 178,80 de milioane de euro, iar 60,30 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională.

Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020) are o alocare de 9,33 miliarde euro fonduri europene. Până la începutul lunii iunie 2022, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 5 miliarde euro.

Comunicatul subliniază că în ultima perioadă, MIPE ia măsuri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene alocate pentru toate programele gestionate. Astfel, printre măsurile adoptate până în prezent se numără adoptarea OUG nr. 64/2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile. Actul normativ reechilibrează contractele de lucrări, respectiv ale celor de produse/servicii aflate în strânsă legătură cu execuţia lucrărilor, afectate de creşterea preţurilor la materiile prime şi la energie.

Suplimentar, la nivelul AM POIM este în pregătire lansarea unui apel în valoare de 350 de milioane de euro care va sprijini IMM-urile să facă investiţii în eficienţa energetică.

Pentru accelerarea absorbţiei fondurilor la nivelul celorlalte programe gestionate de MIPE au fost adoptate următoarele măsuri: Programul Operaţional Competitivitate: apelurile pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din sectorul agroalimentar (Acţiunea 4.1.2), respectiv pregătirea apelului pentru acordarea de granturi pentru investiţii (Acţiunea 4.1.1); Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate: acordarea de voucherelor sociale (pe carduri) în valoare de 250 lei la 2 luni persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, măsură care face parte din programul guvernamental „Sprijin pentru România”, respectiv acordarea de vouchere pentru rechizite/ îmbrăcăminte în valoare de 500 de lei pentru preşcolarii şi elevii din familiile defavorizate.

Până începutul lunii iunie, în cadrul programelor implementate în cadrul Politicii de Coeziune şi Politicii Agricole, au fost încasate de la Comisia Europeană fonduri în valoare de 21,56 miliarde euro, reprezentând 61,25% din suma alocată.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *