Flux-stiri

NASA: Schimbările climatice vor afecta producția de alimente la nivel global

  • O cercetătoare NASA specializată în climatologie este laureata Premiului Mondial pentru Alimentație 2022.
  • Rosenzweig consideră că schimbarea climei este una dintre cele mai semnificative și complexe provocări
    cu care se confruntă sistemele alimentare ale planetei.
  • În 2021, peste 160 de milioane de persoane din întreaga lume s-au confruntat cu o insecuritate alimentară acută, un salt de 19 procente față de anul precedent.

Cynthia Rosenzweig, o cercetătoare NASA specializată în climatologie, care și-a petrecut o mare parte din carieră explicând cum trebuie să se adapteze sistemele globale de producție alimentară la schimbările climatice, este laureata Premiului Mondial pentru Alimentație 2022.

Barbara Stinson, președintele Fundației World Food Prize, a făcut anunțul în timpul unei ceremonii găzduite de Departamentul de Stat al SUA. Rosenzweig va primi oficial Premiul Mondial pentru Alimentație în octombrie.

A petrecut patru decenii cultivând înțelegerea noastră a impactului biofizic și socio-economic pe care schimbările climatice și sistemele alimentare îl au unul asupra celuilalt, îmbunătățind metodele pe care le folosim pentru a prezice aceste tendințe.

Rosenzweig consideră că schimbarea climei este una dintre cele mai semnificative și complexe provocări
cu care se confruntă sistemele alimentare ale planetei.

Ea a finalizat deja primele modele transdisciplinare de proiectare a modului în care schimbările climatice vor afecta producția de alimente în America de Nord și la nivel global.

Schimbările climatice vor afecta producția de alimente

Secretarul Biroului pentru afaceri economice din SUA a felicitat-o pe cercetătoarea NASA și a spus că cercetările în domeniu sunt mai necesare ca oricând.

Concentrarea noastră comună asupra promovării inovației și a soluțiilor bazate pe știință, la fel ca și omonimul premiului, Dr. Norman Borlaug, sunt mai necesare ca niciodată pentru a aborda provocările complexe în materie de securitate alimentară cu care se confruntă lumea. Din nefericire, aceste provocări sunt exacerbate chiar în acest moment de războiul nejustificat și neprovocat al lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Ceremonia a dat ocazia ofiacialilor și oamenilor de știință din întreaga lume să abordeze și problema alimentară provocată de războiul lui Putin. Concluzia- milioane de oameni se vor confrunta cu o insecuritate alimentară acută.

În 2021, peste 160 de milioane de persoane din întreaga lume s-au confruntat cu o insecuritate alimentară acută, un salt de 19 procente față de anul precedent. Alte milioane de persoane sunt pe cale să cadă în insecuritate alimentară din cauza războiului guvernului rus în Ucraina, scrie Associated Press.

The post NASA: Schimbările climatice vor afecta producția de alimente la nivel global appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *