Istoricul, filosoful și diplomatul Neagu Djuvara s-a născut la data de 18/31 august 1916 în București și a murit la 25 ianuarie 2018 în București. Familia sa era de origine aromână, ajunsă aici la sfârșitul secolului XVIII. Familia sa a dat României mulți oameni de seamă, diplomați, politicieni și universitari.
Neagu Djuvara a obținut licența la Sorbona în 1937 și doctoratul în drept la Paris în 1940. După ce a participat la campania din Basarabia și Transnistria, între iunie și noiembrie 1941, Neagu Djuvara este rănit în apropiere de Odessa.
În 1943, Neagu Djuvara intră prin concurs la Ministerul de Externe, fiind trimis curier diplomatic la Stockholm, în august 1944, pentru negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, Neagu Djuvara este secretar de legaţie până în luna septembrie din 1947, atunci când comuniștii preiau și Externele. Neagu Djuvara rămâne în exil, militând în diverse organizații din diaspora până în 1961.
Cele mai importante lucrări ale lui Neagu Djuvara
În 1961, Neagu Djuvara pleacă în Republica Niger, acolo undeva va activa timp de 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine. În același timp, Djuvara este profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey.

În 1972, Neagu Djuvara primește doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron. Mai apoi, istoricul obține o diplomă de la INALCO din Paris. Începând cu 1984 și până în 1990, Neagu Djuvara este secretar general al Casei Româneşti de la Paris. Apoi, se întoarce în țară. Totuși, după 1990, Djuvara a pus la îndoială istoria oficială a României, astfel că a fost exclus din unele cercuri academice. Istoricul este membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din București.
Printre cele mai importante lucrări ale lui Neagu Djuvara se numără „O scurtă istorie ilustrată a românilor”, „Cum s-a născut poporul român” și „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul”.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Istoricul Neagu Djuvara va avea o stradă în Bucureşti cu numele său
Articolul Neagu Djuvara, istoricul și filosoful care a pus la îndoială istoria oficială a României apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
