Economice

Numărul de decese cauzate de COVID-19 a trecut de 700.000 în Statele Unite ale Americii

Acest prag sumbru reaminteşte că sute de americani continuă să moară zilnic din cauza coronavirusului, în pofida campaniei de vaccinare.

Statele Unite sunt oficial de departe ţara cu cel mai grav bilanţ legat de coronavirus, potrivit datelor comunicate de autorităţile din întreaga lume, înaintea Braziliei şi Indiei.

În apropierea Casei Albe, sute de mii de mici drapele albe aduc un omagiu acestor vieţi pierdute.

Persoanele nevaccinate rămân în continuare vulnerabile la boală.

Numărul lor este încă ridicat în Statele Unite: campania de vaccinare lansată cu entuziasm de autorităţile americane în decembrie – şi care a atins un vârf în aprilie, cu uneori mai mult de patru milioane de injecţii pe zi – a încetinit brusc.

Puţin peste 64% din populaţia americană, 215 milioane de persoane, au primit cel puţin o doză din cele trei vaccinuri autorizate în ţară, potrivit autorităţilor sanitare.

În ciuda unui început mai lent în campaniile lor de vaccinare, mai multe ţări europene au depăşit în mare măsură Statele Unite.

Purtarea măştii şi vaccinarea rămân mize politice care divizează mulţi americani. Unii guvernatori republicani, precum cei din Texas sau Florida, au dorit chiar să instituie interdicţii privind purtarea obligatorie a măştii în statele lor, invocând protecţia sacrosantelor libertăţi individuale.

În schimb, statul democrat California a anunţat vineri intenţia sa de a face vaccinarea obligatorie pentru toţi elevii eligibili, o decizie fără precedent în ţară.

Sursa foto: flickr.

The post Numărul de decese cauzate de COVID-19 a trecut de 700.000 în Statele Unite ale Americii appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *