
- Afirmaţia apare în condiţiile în care oficiali din mai multe ţări europene au vorbit despre vaccinarea obligatorie ca soluţie pentru oprirea pandemiei.
- Robb Butler mai spune că mandatele ar putea veni în detrimentul „încrederii şi incluziunii sociale”, dar insistă pentru lansarea unei largi dezbateri.
- „Credem că este timpul să avem această conversaţie atât dintr-o perspectivă individuală, cât şi bazată pe populaţie. Este o dezbatere sănătoasă”, a explicat Butler într-un interviu acordat Sky News.
Ţările trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19, a declarat Robb Butler, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Europa, potrivit GBNEWS.
Ţările ar trebui să ia în considerare implementarea vaccinării obligatorii împotriva Covid, a declarat miercuri directorul OMS Europa. Robb Butler susţine că deşi „vaccinul nu creşte de fiecare dată absorbţia”, ţările ar trebui să se gândească la această problemă.
Afirmaţia apare în condiţiile în care oficiali din mai multe ţări europene au vorbit despre vaccinarea obligatorie ca soluţie pentru oprirea pandemiei.
Robb Butler mai spune că mandatele ar putea veni în detrimentul „încrederii şi incluziunii sociale”, dar insistă pentru lansarea unei largi dezbateri.
„Credem că este timpul să avem această conversaţie atât dintr-o perspectivă individuală, cât şi bazată pe populaţie. Este o dezbatere sănătoasă”, a explicat Butler într-un interviu acordat Sky News.
Şeful OMS Europa este contrazis de Anthony Costello, un profesor în sănătate publică de la universitatea din Londra. Acesta a spus că măsura va fi respinsă de mulţi oameni şi ar putea provoca revolte. Costello a adăugat faptul că numărul cazurilor COVID în Europa este în creştere deoarece nu toţi oamenii poartă mască de protecţie.
The post OMS: Ţările trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




