În eventualitatea unui conflict prelungit, se pot pierde 18 ani de progrese socio-economic, a avertizat agenţia ONU, într-o proiecţie privind impactul războiului făcută publică miercuri.
„Fiecare zi de întârziere a păcii va accelera căderea liberă în sărăcie a Ucrainei”, a subliniat PNUD, adăugând că războiul ar putea lăsa „cicatrici sociale şi economice profunde asupra următoarelor generaţii”.
Impactul acut al unui război prelungit începe să devină mai vizibil, a notat administratorul PNUD Achim Steiner.
„Un declin economic alarmant, precum şi suferinţa şi greutăţile pe care le va aduce acesta unei populaţii deja traumatizate trebuie tratate cu mai mare atenţie. Încă mai este timp să se întrerupă această traiectorie sumbră”, a menţionat responsabilul PNUD.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
