Din acest motiv, pentru a proteja păgubiții companiei și pentru a le ușura recuperarea daunelor, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care clienții firmelor de asigurări să-și poată primi banii mai rapid. De asemenea a fost majorat și plafonul minim de bani pe care păgubiții pot să-i primească de la FGA, de la 450.000 de lei la 500.000 de lei. Despăgubirea acestora se va face în moneda națională (leu), iar în cazul creanțelor în valută, plata se poate face și în moneda creanței, prin deschiderea de conturi bancare corespunzătoare.
Menționăm că la momentul retragerii autorizației, City Insurance avea 45% cotă din piața RCA, adică aproximativ trei milioane de asigurați.
Guvernul și-a motivat decizia urgenței cu privire la adoptarea acestui măsuri prin „riscul ca, în actuala conjunctură,
disfuncționalitățile în obținerea de către păgubiți a resurselor necesare aferente costurilor reparațiilor să genereze tensiuni sociale și să determine propagarea efectelor negative ale falimentului iminent din sectorul asigurărilor în alte ramuri ale economiei naționale, precum industria auto, dar și să submineze încrederea populației în protecția oferită de asigurări și, în special, de asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, cu riscul scăderii gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie la nivel național”.
„Pentru evitarea unor astfel de efecte, ordonanța de urgență reglementează reducerea considerabilă a termenului de la care Fondul de garantare a asiguraților este îndreptățit să efectueze plăți către creditorii de asigurări, la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, comparativ cu situația actuală în care creditorii de asigurări trebuie să aștepte o perioadă semnificativă de timp, respectiv până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, implicit până la soluționarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinței de deschidere a procedurii de faliment”, se mai menționează în textul ordonanței.
The post Ordonanța City Insurance a fost publicată în Monitorul Oficial. Păgubiții vor putea să-și recupereze banii înainte de declararea oficială a falimentului appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
