Economice

Participanţii la Summitul COP27 au încheiat un acord pentru crearea unui fond de sprijinire a țărilor sărace afectate de schimbările climatice

„S-a ajuns la un acord” privind crearea unui fond specific dedicat finanţării acestor „pierderi şi daune” care „direcţionează” mijloacele financiare către ţările cele mai vulnerabile, a afirmat sursa citată.

Acest anunţ oferă o rază de speranţă că cea de-a 27-a Conferinţă a părţilor la Convenţia-cadru a ONU privind Schimbările Climatice (COP27), care părea pe punctul de a eşua sâmbătă dimineaţă, va fi salvată.

„Mai degrabă niciun acord decât un acord prost”, a declarat pentru presă vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

„Suntem îngrijoraţi de unele dintre lucrurile pe care le-am văzut şi auzit în ultimele 12 ore”, a declarat el, adăugând că obiectivul europenilor este să menţină „în viaţă” ţinta de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius faţă de era preindustrială, cel mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris.

Preşedinţia egipteană a conferinţei, criticată pentru lentoarea negocierilor, a publicat sâmbătă după-amiază un draft actualizat al acordului final pentru summitul COP27.

Această propunere urma să fie discutată de negociatorii din cele aproape 200 de ţări reuniţi la Sharm el-Sheikh pentru discuţii care au fost deja prelungite cu o zi.

Documentul reafirmă obiectivele Acordului de la Paris din 2015, care urmăreşte să limiteze încălzirea globală la „cu mult sub 2 grade Celsius” faţă de era preindustrială.

O propunere de text pe tema plăţilor compensatorii pentru ţările afectate de dezastre climatice, una dintre cele mai spinoase negocieri în cele două săptâmâni de summit, a fost, de asemenea, prezentată sâmbătă de preşedinţia egipteană, cu speranţa găsirii unui consens.

Documentul propune stabilirea de „noi acorduri de finanţare pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare” să „mobilizeze resurse noi şi suplimentare”.

Documentul conţine, de asemenea, o revendicare emblematică a ţărilor sărace, extrem de expuse la dezastrele climatice, de a „se crea un fond de răspuns la pierderi şi daune”, a cărui funcţionare şi finanţare urmează să fie elaborată de un „comitet de tranziţie” până la următorul COP28 din Emiratele Arabe Unite, de la sfârşitul anului 2023.

Ambiguitatea privind beneficiarii acestui fond, un punct major de blocaj în ultimele zile, a fost eliminată, a dat asigurări sursa europeană.

Sursa foto: Flickr

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *