Stiri din Austria

Pe 26 octombrie este Ziua Naţională a Austriei. Iată semnificația zilei de mâine

Pe 26 octombrie este Ziua Naţională a Austriei. Lupta Austriecilor pentru neutralitate și independența a început după anexarea Austriei de către Germania (Anshluss) înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, la 12 Martie 1938.

În Viena, la 15 mai 1955, semnarea Tratatului de Stat de către forţele aliate şi Austria, avea să redea naţiunii statutul de stat suveran, liber si democratic.

Câteva luni mai târziu, la 25 octombrie, trupele armate ale puterilor semnatare se retrăgeau din Austria iar Parlamentul statului eliberat de sub ocupaţie declara printr-un act constituţional neutralitatea permanentă a ţării.

Până la sfârșitul anului, Austria ar putea legaliza eutanasia

Pe 26 octombrie 1955, ”Declaraţia de Neutralitate” a Austriei este adoptată

Pe 26 octombrie 1955, ”Declaraţia de Neutralitate” a Austriei este adoptată, naţiunea menţinându-şi până astăzi statutul care, între timp, a devenit reglementat şi de dreptul internaţional. 

Ziua de 26 octombrie a devenit ulterior sărbătoarea naţională a Austriei, care până în anul 1965 a fost denumită ”Ziua Steagului”.

Drapelul ţării, alcătuit din două benzi orizontale de culoare roşie care încadrează o alta albă, întruchipează, după unele interpretari, uniunea dintre cer şi pământ (ambele reprezentate de cele două benzi roşii).

Albul, care conţine întreg spectrul vizibil al curcubeului, este văzut ca un simbol al particularului şi al generalului deopotrivă, lăsând să transpară astfel ideea de întreg, de unitar, de totalitate şi de măreţie chiar. 

Datând din 1230, steagul Austriei se alătură altor două elemente distinctive pentru statul austriac, imnul national şi ceea ce trece sub numele de ”moto-ul” ţării, reprezentat de literele AEIOU care se afla pe frontispiciul faimoasei catedrale gotice „Sfântul Ştefan”.

S-a spus despre însemn că este abrevierea latinescului „Austriae est imperare orbi universo / Destinul Austriei este să conducă lumea”. 

The post Pe 26 octombrie este Ziua Naţională a Austriei. Iată semnificația zilei de mâine appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 5 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code