Predarea limbii române ca limbă maternă în Austria, scopul vizitei la Viena a ministrului Câmpeanu
Ministrul Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, a avut, la 22 martie 2022, o întrevedere cu ministrul federal al Educației, Științei și Cercetării, Martin Polaschek, anunță Ambasada României la Viena.
Elevii români din Austria reprezintă a doua cea mai numeroasă comunitate. Anul trecut erau peste 23.800 de tineri în școli sau licee profesionale – CITIȚI AICI.

Predarea limbii române ca limbă maternă în Austria
În dialogul cu omologul austriac, ministrul Cîmpeanu a subliniat importanța aprofundării cooperării bilaterale la nivel preuniversitar și universitar, în condițiile în care comunitatea românească a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, situându-se în prezent pe locul doi în rândul comunităților străine din Austria.
Partea română a evidențiat că este important ca această creștere să se reflecte în mod corespunzător și la nivelul ofertei predării limbii române ca limbă maternă în Austria.
Ministrul Polaschek a arătat că autoritățile austriece sunt deschise să evalueze o adaptare a ofertei în funcție de interesul manifestat de comunitatea românească.
În cadrul întrevederii au fost discutate și modalitățile de stimulare a programelor de mobilitate academică dintre România și Austria.
Totodată, a fost abordată și educația în domeniul Holocaustului, în condițiile în care disciplina va fi studiată în școlile din România din 2023.
Miniștrii au avut și un schimb de opinii cu privire la măsurile întreprinse pentru a facilita integrarea copiilor și, respectiv a studenților ucraineni în sistemul național de învățământ, precum și pe tema impactului pandemiei de Covid-19 asupra actului educațional.
The post Predarea limbii române ca limbă maternă în Austria, scopul vizitei la Viena a ministrului Câmpeanu appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
