Economice

Preşedintele Kazahstanului consideră revoltele un act terorist la care au participat combatanți din afara țării

”Nu am nicio îndoială că este vorba despre un atac terorist, un act organizat şi bine pregătit împotriva Kazahstanului, cu participarea unor combatanţi străini din ţări ale Asiei Centrale, inclusiv Afganistan. Combatanţi din Orientul Mijlociu de asemenea au participat”, a transmis într-un comunicat serviciul de presă al lui Tokaev, după o discuţie telefonică a acestuia din urmă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Circa 1.300 de companii au suferit pagube, au fost atacate de asemenea circa o sută de bănci şi centre comerciale, iar 500 de maşini de poliţie au fost incendiate, în total pierderi de 2-3 miliarde de dolari pentru statul kazah, a mai menţionat Tokaev, prezentând un bilanţ al violenţelor soldate cu ”numeroase victime printre forţele de ordine şi civili”. Autorităţile locale nu au precizat încă numărul victimelor, afirmând doar că zeci de persoane au fost ucise, printre care 16 membri ai forţelor de ordine.

Kazahstanul s-a confruntat din primele zile ale noului an cu revolte care au pornit de la manifestaţii de protest în urma scumpirii gazelor lichefiate şi care au căpătat revendicări politice, cu manifestări anarhice, clădiri oficiale incendiate şi ciocniri violente între forţele de securitate şi participanţii la aceste manifestări, despre care autorităţile kazahe au afirmat că unii au fost antrenaţi pentru luptă, bine coordonaţi şi au folosit inclusiv arme de foc.

Preşedintele Tokaev a descris luni aceste evenimente drept o tentativă de lovitură de stat. Într-un mesaj televizat transmis vineri, el a reproşat fostului său guvern – pe care l-a demis după izbucnirea revoltelor – că nu a fost capabil să prevină aceste ”atacuri teroriste”. ”Este extrem de important să înţelegem de ce guvernul a scăpat din vedere pregătirile clandestine de atacuri teroriste şi antrenarea celulelor militante sub acoperire”, a subliniat Tokaev.

”Acţiunile lor au relevat existenţa unui plan precis de atacuri asupra armatei, instituţiilor sociale şi administrative în practic toate regiunile, o coordonare perfectă, capabilităţi de luptă puternice şi o brutalitate sălbatică”, a continuat preşedintele kazah, care, după ce a declarat starea de urgenţă, a preluat şi funcţia de şef al Consiliului de Securitate al ţării, deţinută de fostul preşedinte Nursultan Nazarbaev.

Tokaev a declarat luni la un summit online excepţional al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) – care a venit în sprijinul său cu trupe, în principal ruseşti – că în prezent ordinea în ţară a fost restabilită.

The post Preşedintele Kazahstanului consideră revoltele un act terorist la care au participat combatanți din afara țării appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *