Flux-stiri

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte vizita oficială a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu

  • Preşedintele României, Klaus Iohannis, primeşte marţi, la Palatul Cotroceni, vizita președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
  • Este prima vizită oficială a Maiei Sandu în România, după alegerile anticipate din 11 iulie. Invitaţia a fost făcută de preşedintele României.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, primeşte marţi, la Palatul Cotroceni, vizita președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Este prima vizită oficială a Maiei Sandu în România, după alegerile anticipate din 11 iulie. Invitaţia a fost făcută de preşedintele României.

Vizita președintei Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 şi are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale, transmite, sâmbătă, Administraţia Prezidenţială.

Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat – de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021. Consultările politice ale preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu vor consolida cooperarea bilaterală excelentă şi substanţială la nivel politic, economic şi sectorial şi vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul României, şi să aducă beneficii reale şi concrete tuturor cetăţenilor Republicii Moldova”, se arată în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Discuţiile dintre cei doi şefi de stat se vor concentra pe măsurile de susţinere aprofundată de către România a proceselor de modernizare şi de implementare a reformelor democratice promovate de preşedintele şi Guvernul Republicii Moldova, precum şi a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova.

The post Preşedintele Klaus Iohannis primeşte vizita oficială a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *