stiinta

Profesorul Vlad Ciurea este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Profesorul Vlad Ciurea este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA care va fi difuzat sâmbătă, 28 mai, începând cu ora 19.00.

Alexandru Vlad Ciurea este doctor în Științe medicale, Președinte al Societatii de Neurochirurgie, director al Spitalului Bagdasar Arsenie vreme de 6 ani, Vicepresedinte al Societatii Mondiale de Neurochirurgie, Membru al Academiei de Stiinte Medicale. A scris peste 40 de tratate în domeniul Neurochirurgiei și a făcut peste 20.000 de operații pe creier.

Ciurea a povestit despre prima sa operație, dar și despre mintea care încearcă să facă față schimbărilor din societate, despre puterea gândurilor și despre exercițiile de gimnastică pe care le face pentru antrenarea creierului.

De asemenea, a explicat cum ne putem cultiva fericirea, a vorbit despre stările depresive și despre cum ne influențează ele, cum ”atrag” bolile autoimmune.

Urmărește interviul integral cu Vlad Ciurea, sâmbătă, 28 mai, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Articolul Profesorul Vlad Ciurea este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *