Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele normale până spre finalul lunii martie, avertizează meteorologii.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza pe următoarele patru săptămâni.
14 – 21 martie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice și la munte. Cu excepția regiunilor vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi deficitar, mai ales în zona Carpaților Orientali.
21 – 28 martie
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în jumătatea sudică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în jumătatea de nord-vest a teritoriului.
28 martie – 4 aprilie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
4 – 11 aprilie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, în regiunile estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendință ușor deficitară în regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel specific perioadei.
Articolul Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni. Când vine primăvara și în termometre? apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
