Flux-stiri

PSD a decis să facă guvern cu PNL și UDMR, fără Cîțu premier. Care sunt celelalte condiții

Sorin Grindeanu cu mască pe față.Sorin Grindeanu cu mască pe față.

  • Conducerea PSD a decis luni, în unanimitate, să guverneze cu PNL.
  • Sorin Grindeanu a anunțat o listă de cerințe, printre care și modificarea Constituției.
  • El a spus că PSD nu îl vrea pe Florin Cîțu premier.

PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR şi minorităţile naţionale, este decizia luată luni, cu unanimitate de voturi, de Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat, a anunțat prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu.

„PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR şi minorităţile naţionale”, a spus Sorin Grindeanu.

El a precizat că decizia a fost luată cu unanimitate de voturi și că social-democrații au decis şi formarea a patru echipe de negociere.

„Suntem deschişi să negociem pentru a urgenta soluţionarea problemelor românilor”, a mai spus Grindeanu.

El a precizat şi priorităţile PSD pentru programul de guvernare. Printre acestea se numără formarea unui cabinet cu 20 de ministere, jumătate să fie la PSD, iar Sorin Grindeanu să devină vicepremier.

PSD a propus și modificarea Constituției, pentru ca România să devină republică parlamentară.

Grindeanu a precizat că este exclus ca Florin Cîțu să fie premier în acest guvern, o condiție importantă a PNL.

„Noi am iniţiat şi am votat o moţiune de cenzură prin care Florin Cîţu a plecat din funcţia de premier. E un lucru de la care nu facem rabat. Noi am sancţionat deja capacitatea domnului Cîţu de a conduce un guvern prin demiterea sa prin moţiunea de cenzură. PSD consideră că etapa Florin Cîţu premier a fost depăşită de ceva vreme”, a mai spus prim-vicepreşedintele PSD.

PSD propune mai multe echipe de negociere:

  • Pentru acord politic cu PNL, condusă de Paul Stănescu
  • Pentru programul de guvernare, condusă de Sorin Grindeanu
  • Pentru revizuirea Constituției, condusă de Robert Cazanciuc

Lista condițiilor puse de PSD pentru guvernarea cu PNL

Pandemie

  • Testare extinsă și vaccinare
  • Restabilirea încrederii în specialiști
  • Măsuri legale de combatere a răspândirii virusului

Criza energetică

  • Plafonarea prețurilor
  • Compensarea facturilor

Educație

  • Asigurarea cursurilor în format fizic
  • Testare în școli
  • Back-up pentru școli
  • Descentralizarea deciziei privind închiderea școlilor

Pensii și alocații

  • Creșterea alocațiilor de la 1 decembrie
  • Creșterea pensiilor pe legea 127/2019

Salarii

  • Creșterea salariului minim la 2.250 lei (studii medii)
  • Creșterea salariului minim la 2.600 lei (studii superioare)

The post PSD a decis să facă guvern cu PNL și UDMR, fără Cîțu premier. Care sunt celelalte condiții appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *