Știm deja că pupilele din ochii noștri își modifică dimensiunea în funcție de lumina din mediul nostru, însă acum cercetătorii au descoperit că dimensiunea pupilelor se modifică, de asemenea, în funcție de cât de multe obiecte observăm.
Cu cât sunt mai multe obiecte într-o scene, cu atât mai mare va fi pupila, de parcă ar încerca să se adapteze la tot ce trebuie să observe. Această „numerozitate percepută” este un reflex simplu și automat, arată noi cercetări.
„Acest rezultat arată că informația numerică este intrinsec legată de percepție. Descoperirea ar putea avea implicații importante și practice. Spre exemplu, această abilitate este compromisă în cazul afecțiunii dyscalculia, o dizabilitate a învățării matematice”, a explicat psihologul Elisa Castaldi de la Universitatea din Florența, Italia.
Care este originea acestei reacții a pupilelor?
Cât despre originea acestei reacții, cel mai probabil are de-a face cu nevoia de supraviețuire. Cercetătorii cred că majoritatea speciilor au un „simț numeric” care le permite să găsească inamicii în sălbăticie, să găsească hrană, să se întoarcă acasă și multe alte activități necesare supraviețuirii.
În cazul oamenilor, capacitatea de „a cântări” numerele este un fenoomen care pare să aibă loc la câteva ore după naștere. Chiar tu crezi că nu te pricepi la matematică, fii sigur că ai o aptitudine încorporată pentru judecarea numerozității, iar dilatarea pupilelor face parte din această abilitate.
„Atunci când ne uităm în jur, percepem în mod spontan forma, dimensiunea, mișcarea și culoarea unei scene”, a precizat psihologul David Burr de la Universitatea din Sydney, Australia și afiliat la Universitatea din Florența.
„La fel de spontan, noi percepem numărul de obiecte din fața noastră. Această abilitate, împărtășită cu majoritatea celorlalte animale, este un element fundamental evolutiv care dezvăluie imediat cantități importante, cum ar fi câte mere sunt într-un copac sau câți inamici ne atacă”, a adăugat Burr.
„Dimensiunea pupilei este, de asemenea, reglementată de factori cognitivi și perceptivi”
Cercetări anterioare au indicat că dimensiunea pupilei nu era afectată doar de lumină: iluziile vizuale care implică luminozitate, dimensiune și context au, de asemenea, un efect, susținând ideea că această dilatare a ochilor noștri este controlată, cel puțin parțial, de semnale din regiuni mai profunde ale creierului.
Totodată, ochii noștri par să fie mai sensibili la numărul de elemente pe care le privim în comparație cu modul în care sunt distanțate sau aranjate, potrivit Science Alert.
„Studii recente desfășurate în laboratorul nostru arată că dimensiunea pupilei este, de asemenea, reglementată de factori cognitivi și perceptivi”, a subliniat fiziologul Paola Binda de la Universitatea din Pisa, Italia.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un tânăr își poate modifica dimensiunea pupilelor la comandă. Cercetătorii credeau că este imposibil
Inele de culoarea cuprului din ochii unui bărbat, indiciu pentru o boală foarte rară
Cum poți ști dacă te uiți sau nu la o persoană reală? Secretul constă în ochii persoanei
Creieri în miniatură cu ochi, creați cu succes în laborator. Ce încearcă să facă oamenii de știință
Articolul Pupilele ochilor noștri pot percepe și informația numerică, nu doar lumina apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
