Economice

Războiul din Ucraina determină Germania să înceapă lucrările de consolidare a infrastructurii sale de buncăre

După decenii de uzură a forţelor armate germane, războiul Rusiei din Ucraina a dus la o schimbare majoră de politică, cancelarul german Olaf Scholz promiţând să crească cheltuielile pentru apărare şi să injecteze 100 de miliarde de euro în armată, scrie Reuters. citată de Agerpres.

De asemenea, guvernul are în vedere modernizarea sistemelor de adăposturi publice şi va creşte cheltuielile pentru protecţia civilă, a declarat pentru ziar ministrul de Interne Nancy Faeser.

”În prezent, în Germania există 599 de adăposturi publice. Vom verifica dacă am putea moderniza mai multe astfel de sisteme. În orice caz, dezmembrarea a încetat”, a declarat Faeser.

Germania lucrează la noi concepte pentru a consolida parcările subterane, staţiile de metrou şi subsolurile pentru a deveni posibile adăposturi, a precizat ea, adăugând că guvernul a acordat statelor federale 88 de milioane de euro pentru instalarea de noi sirene.

”Dar în ceea ce priveşte acoperirea la nivel naţional, nu suntem nici măcar aproape”, a adăugat Faeser.

Ţara va constitui, de asemenea, stocuri de criză cu provizii, inclusiv echipamente medicale, îmbrăcăminte de protecţie, măşti sau medicamente, a mai spus ea.

Sursa foto: Eueditorial.com

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 24 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *