Economice

Ritmul anual de creştere al creditului neguvernamental va scădea la 11,1%, după recordul din ultimii 12 ani, atins cu ajutorul garanţiilor statului

Conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR) soldul creditului neguvernamental total a crescut cu 1,6% lună/lună și cu 14,6% an/an la 322 miliarde lei în noiembrie (maxim istoric), evoluție susținută de nivelul redus al costurilor reale de finanțare și de con-tinuarea ciclului economic post-pandemie. Este adevărat însă că acest ritm de creştere a creditării este puţin impropriu, comparaţiafiind făcutăcu anul în care s-a declanşat pandemia.

„Este cea mai mare viteză de creștere a creditării economiei reale din ultimii 12 ani. Astfel, după anul 2009, băncile au acordat cel mai mare volum de credite noi către populație și companii în acest an. Sistemul bancar a sprijinit populația și companiile în perioada pandemiei, prin acordarea de finanțări în cel mai susținut ritm de la criza financiară trecută și prin suspendarea temporară a obligațiilor de plată ale debitorilor afectați de efectele negative ale pandemiei Covid19 prin intermediul moratoriului public și a celui privat”, arată şi o analiză a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Acest record nu ar fi fost însă posibil fără sistemul de garanţii de stat pus la dispoziţie băncilor de guvern prin sistemul moratoriilor publice. Este de aşteptat ca mai devreme sau mai târziu acest sistem să se oprească, mai puţin garanţiile oferite de stat în cazul programului Noua Casă. Dealtfel sistemul de garantare a creditului ipotecar de către stat a fost declanşat tot deo criză: cea financiară din 2009 care a condus la apariţia programului Prima Casă.

Creşterea creditului neguvernamental îşi va continua creşterea, dar nu într-un ritm atât de susţinut. Într-o analiză a Băncii Transilvania (BT) se arată că „În scenariul actualizat previzionăm majorarea creditului neguvernamental total cu un ritm mediu anual de 11,1% în perioada 2021-2023”. În aceste condiţii, putem spune că ne vom confrunta anul viitor cu o scădere a ritmului de creştere faţă de anivelul actual.

De altfel, şi Francois Bloch, CEO al BRD Groupe Societe Generale, apreciază că piaţaseaşteaptă ca, măcar în cazul creditului ipotecar, piaţa să îşi menţină un ritm similiar de creştere şi anul viitor, ritmul fiind susţinut de cererea ridicată de locuinţe, dar şi de programul Noua Casă.

 

The post Ritmul anual de creştere al creditului neguvernamental va scădea la 11,1%, după recordul din ultimii 12 ani, atins cu ajutorul garanţiilor statului appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *