Economice

ROCA Industry face încă o achiziție. A preluat Dial, jucător important pe piața panourilor de sârmă

Prin această tranzacție, în curs de autorizare la Consiliul Concurenței, este asigurată succesiunea producătorului român care încheia anul 2021 cu o cifră de afaceri de aproximativ 12 milioane euro, transmite un comunicat de presă.

„Familia ROCA va avea un nou membru, o companie în care am descoperit mult potențial și valori de business aliniate cu viziunea noastră. Acum, împreună, prin puterea parteneriatului și prin sinergiile pe care le realizăm la nivel de holding credem că putem duce Dial către o nouă etapă de dezvoltare. Ne bazăm pe strategiile elaborate în echipa noastră de management, dar și pe know-how-ul fondatorului Dial, pe care îl vom avea în continuare alături în implementarea unui plan de investiții ambițios. Prin abordarea problemei legate de lipsa succesiunii, tot mai des întâlnită în companiile locale, venim cu soluții de continuitate pentru business. Deși contextul este unul provocator, credem că este un moment bun pentru dezvoltarea și scalarea de branduri autohtone, puternice, în domeniul materialelor de construcții. Le mulțumim celor care cred în business-ul nostru, iar împreună cu ei reindustrializăm România”, a declarat Liviu Stoleru, CEO ROCA Industry.

Dial este prezentă la nivel naţional prin lanţuri DYI (do-it-yourself, bricolaj), distribuitori de materiale de construcţii și retaileri. Circa 10% din cifra de afaceri este generată de exporturi, însă perspectivele sunt de a crește prezența pe piețele externe.

„Cultura antreprenoriatului cred că este în continuă dezvoltare în România, iar aici rolul celor de la ROCA, de a investi resurse și mai ales cunoștințe în business-uri românești, este esențial. Faptul că Dial va avea continuitate și va fi poate și mai puternică sub umbrela acestui holding, este totodată o recunoaștere a parcursului nostru de până acum. Sunt multe companii care au potențialul de a deveni locomotive în diferite sectoare ale economiei, trebuie doar descoperite și avută încredere în oportunitățile pe care le pot oferi”, declară Vasile Roșu, care deține 100% din Dial, companie pe care a fondat-o în 1994, la Hârșova.

Specializată în panouri bordurate de gard, plasă împletită de gard, plasă Rabitz, stâlpi rectangulari și nu numai, compania are planuri de investiții în valoare totală de aproximativ 40 milioane RON. Ele includ finalizarea unei noi hale de producție în Q2 2022, creșterea capacității de producție, dar și dezvoltarea unor noi linii de business.

Prin această tranzacție, semnată în 28 aprilie, ROCA Industry continuă să-și consolideze prezența în industria materialelor de construcții și să investească în companii românești, într-un context regional în care efectele războiului din Ucraina pun presiune pe economie.

ROCA Industry (HOLDINGROCK1) este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, începând din acest an. Tranzacționată sub simbolul bursier ROC1, este inclusă și în indexul BETAeRO, care cuprinde cele mai relevante companii din această piață.

În jumătate de an, de când a fost înființată, ROCA Industry a grupat în holdingul său companii precum BICO Industries (70%), Sarcom (100%) și Terra (100%), se află în procesul de finalizare a tranzacției pentru preluarea pachetului majoritar (70%) al Eco Euro Doors, iar acum a semnat pentru preluarea integrală a Dial.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *