Economice

Profi sare de 9,5 miliarde de lei cifră de afaceri, dar rămâne pe pierderi. EBITDA din 2021 ar fi fost cu 33% mai mare într-un alt context macroeconomic și în lipsa COVID

Afacerile Profi Rom Food, care operează cea mai extinsă rețea de magazine alimentare moderne, au continuat să crească și în al doilea an pandemic, dar nu în același ritm record ca în 2020. Cifra de afaceri netă a companiei a sărit de 9,5 miliarde de lei, cu 7,7% peste cea din 2020, potrivit informațiilor publicate de către Ministerul Finanțelor Publice. Aceasta după un 2020 cu un salt record al rulajelor de 21,6% față de 2019.

Conform datelor aferente 2020, Profi era al patrulea retailer la nivel național după cifra de afaceri, după ce a înregistrat a doua cea mai mare creștere dintre retailerii alimentari moderni, după Lidl ( plus 31,7%).

Pierderile companiei s-au adâncit însă. În 2021, potrivit MFP, compania avea pierderi nete în valoare de 130,7 milioane de lei față de 124,3 milioane de lei cu un an în urmă ( plus 5,1%).

„Așa cum menționam și în trecut, rezultatul net nu este relevant în cazul nostru, întrucât dezvoltarea permanentă a rețelei de magazine presupune cheltuieli cu amortizările în creștere constantă și dobânzi pentru creditele contractate pentru a susține această dezvoltare. Dacă la acestea adăugăm și amortizarea goodwill, o caracteristică a contabilității românesti, ajungem la EBITDA 2021 în sumă de 423 milioane de lei, cu 12% mai mare decât în 2020. Așadar, avansul EBITDA este superior celui din vânzări, arătând că Profi este capabil să genereze valoare în mod organic, nu doar să țină pasul cu vânzările – nici această misiune nefiind ușoară într-un an în care a trebuit să absorbim impactul material al unor factori externi cum ar fi: creșterea prețului energiei electrice cu 30%, a combustibilului cu 25% și a salariului minim cu 3%”, a explicat pentru Economica Andrei Bica, director financiar Profi.

Compania estimează că EBITDA 2021 ar fi putut fi cu 33% mai mare decât cea raportata în absența impactului negativ macroeconomic și a celui din COVID.

În ceea ce privește numărul mediu de salariați, deja se pot vedea efectele strategiei pe care compania o pune în aplicare din 2020, de a se extinde prin așa-numiți agenți, într-un sistem similar francizei.

Citește și

Numărul mediu de salariați ai Profi Rom Food a scăzut în 2020 cu 2.029 de persoane, până la 15.980. Compania anunță însă că are peste 26.000 de angajați în magazine integrate și partener în cele peste 1.560 de magazine în sute de localități. Profi este cel mai mare angajator privat și retailerul cu cea mai mare acoperire geografică din România.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *