Un prim program pe care aş vrea să vi-l prezint se referă la microelectronică. România are o tradiţie în domeniul microelectronicii, dar în ultima perioadă am devenit integratori: cumpărăm produse pe care le integrăm şi după aceea le exportăm. Ne dorim să dezvoltăm un ecosistem care să includă companii mari, IMM-uri, să includă centrele de dezvoltare naţională şi universităţi, astfel încât să putem să asigurăm produsele necesare pentru industria auto, dar şi alte sectoare ale economiei naţionale. Acest ecosistem are la bază un program de finanţare prin PNRR şi, de asemenea, se încadrează în documentul strategic în care România a fost inclusă. România face parte din acest grup al ţărilor care doreşte să dezvolte un astfel de ecosistem, sunt alte 19 ţări. Dar avem în acest moment companii care îşi doresc să dezvolte centre de producţie şi de inovare în România”, a declarat marţi ministrul Economiei, Florin Spătaru, într-o conferinţă de presă.
Prin bugetul prevăzut în PNRR, 500 milioane euro, vrem să dezvoltăm trei centre de producţie şi centre de dezvoltare digitală şi inovare în jurul universităţilor din România, a adăugat oficialul.
Un alt proiect se referă la Strategia de Dezvoltare a Competitivităţii, vorbind de industria prelucrătoare, unde se doreşte creearea de poli de colectare şi de procesare a produselor,astfel încât să producem şi să consumăm produse româneşti.
Un alt treilea proiect este Planul Naţional Geologic. Programul Geologic Naţional a fost reglementat prin lege în 2018, dar nu au fost adoptate încă normele de aplicare.
„Vrem în 2022 să aprobăm aceste norme de aplicare şi să trecem la treabă. Vrem să identificăm materiile prime care pot fi folosite în industria prelucrătoare şi, de asemenea, să dezvoltăm clustere de producţie, astfel încât să scăpăm de acel element pe care îl vedem mai peste tot: România este exportator de materii prime. România pate fi producător şi trebuie să fie producător de produse necesare atât economiei româneşti, cât şi economiei Europene şi să îşi folosească aceste resurse”, a mai spus ministrul.
Prin aceste trei proiecte care se vor implementa în 2022 se doreşte punerea unei baze pentru dezvoltarea şi reindustrializarea economiei naţionale.
„Cu cât cheltuim mai repede… banii sunt disponibili. Iar pentru celelalte două proiecte, cel pe Strategia de Competitivitate avem un buget prevăzut de 2 milioane euro pe an deocamdată şi pentru Programul Geologic Naţional avem un buget de 2 milioane de euro, de asemenea”, a precizat ministrul.
The post România are jumătate de miliard de euro, bani europeni pentru trei noi centre de producție în electronică. Ce spune ministrul economiei appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
