Flux-stiri

România va primi finanțare din partea Comisiei Europene pentru refugiații ucraineni

  • Ministerul Afacerilor Interne a semnat luni contractele de finanţare pentru 39,1 milioane euro.
  • MAI anunţă că banii din contractele de finanţare vor ajunge în România, din partea Comisiei Europene, până la sfârşitul acestei luni.
  • Alături de România, alte patru state membre UE au primit fonduri externe nerambursabile în contextul crizei refugiaţilor din Ucraina, respectiv Ungaria, Polonia, Slovacia şi Republica Cehă.

Ministerul Afacerilor Interne a semnat luni contractele de finanţare pentru 39,1 milioane euro, din care 12,1 milioane euro aferente Fondului pentru Azil Migraţie şi Integrare (FAMI) şi 27 milioane euro aferente Instrumentului de Sprijin pentru Managementul Frontierei şi Politica de Vize (IMFV).

MAI anunţă că banii din contractele de finanţare vor ajunge în România, din partea Comisiei Europene, până la sfârşitul acestei luni.

„Scopul asistenţei de urgenţă este acela de a acoperi efortul bugetar al Statelor Membre UE cele mai afectate de criza refugiaţilor din Ucraina. Astfel, Comisia Europeană a avut în vedere cheltuielile realizate de autorităţile publice pentru recepţia cetăţenilor ucraineni în condiţiile Deciziei privind protecţia temporară din 4 martie 2022 şi pentru activităţile legate de controlul şi facilitarea trecerii frontierei la frontierele externe relevante ale UE. Pentru a facilita accesul rapid la aceste fonduri şi a limita birocraţia, Comisia Europeană a ales finanţarea nelegată de costuri („not linked to costs”), cu atât mai mult cu cât costurile reale actuale pot fluctua semnificativ”, transmite MAI.

Alături de România, alte patru state membre UE au primit fonduri externe nerambursabile în contextul crizei refugiaţilor din Ucraina, respectiv Ungaria, Polonia, Slovacia şi Republica Cehă.

The post România va primi finanțare din partea Comisiei Europene pentru refugiații ucraineni appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 22 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *