„Chiar înainte de declanşarea crizei (generată de sancţiunile impuse pentru războiul declanşat în Ucraina), piaţa creditelor personale a atins cel mai înalt nivel de îndatorare a populaţiei la nivel macro de la începutul consemnării” lor, adică 10,6% din venitul disponibil al populaţiei, faţă de 10,2% în aceeaşi perioadă a anului 2021, potrivit acestui raport, scrie Agerpres.
Banca centrală a Rusiei notează că, în contextul deteriorării situaţiei economice şi al creşterii costului creditului în luna martie, când şi-a majorat brusc dobânda de referinţă, emiterea de noi credite de consum a scăzut însă. În lunile martie şi aprilie, emiterea de noi credite de consum a scăzut cu 3,4%. Banca nu constată nicio deteriorare semnificativă a calităţii împrumuturilor acordate persoanelor fizice.
„Cu toate acestea, în martie şi aprilie s-a înregistrat o creştere semnificativă a ponderii creditelor de consum pentru care nu a fost înregistrată următoarea plată”, de la 5,3% la 7,5%, „indicând o potenţială creştere a creditelor neperformante în viitor”, indică raportul.
După primele sancţiuni internaţionale, Banca centrală a Rusiei a majorat considerabil dobânda de referinţă de la 10% la 20%, după care a început treptat să o scadă. În prezent, aceasta este de 11%.
Populaţia riscă să sufere serios de pe urma sancţiunilor: inflaţia (la 17,8% în aprilie), combinată cu o scădere a veniturilor din cauza disponibilizărilor în curs şi un recurs sporit la şomajul parţial de către fabrici, ca urmare a lipsei valutei străine, va reduce semnificativ puterea de cumpărare, mai ales că populaţia are puţine economii.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
