„Deşi în ultima săptămână reprezentanţii Guvernului afirmau că salariaţii din învăţământ vor beneficia de majorarea salariului de bază în anul 2022, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, postat în cursul nopţii pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, relevă contrariul: îngheţarea salariilor personalului din învăţământ şi prorogarea, pentru a 11-a oară, a alocării procentului de 6% din PIB pentru finanţarea învăţământului – toate acestea, în condiţiile în care, pentru unele categorii socio-profesionale, Guvernul a găsit resurse pentru acordarea de majorări salariale. (…) În calitate de reprezentanţi ai salariaţilor din educaţie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţia Naţională Sindicală ‘Alma Mater’ avertizează Guvernul României că, începând de luni, 20 decembrie 2021, salariaţii din învăţământ vor ieşi în stradă, pichetând sediile Executivului şi prefecturilor”, se menţionează în comunicat.
Totodată, angajaţii din educaţie atrag atenţia că ar putea decide intrarea în grevă generală în cazul în care Guvernul nu va majora salariile acestora conform legii salarizării.
„Dacă politica de totală desconsiderare a resursei umane din învăţământ va continua, există posibilitatea radicalizării acţiunilor de protest, mergând până la neîncheierea situaţiei şcolare/universitare pentru semestrul I şi declanşarea grevei generale. (…) Reamintim pe această cale guvernanţilor, dar şi opiniei publice, că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Însă Guvernele României au decis prorogarea acordării tranşelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situaţia în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 – dată la care i s-a acordat cea de-a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018”, se precizează în comunicatul celor trei federaţii sindicale.
Sindicaliştii atrag atenţia că amânarea de două ori a majorărilor salariale pentru angajaţii din învăţământ a dus la scăderea nivelului de trai al acestora sub limita de subzistenţă.
„Amânarea de două ori a majorărilor salariale – coroborată cu creşterea galopantă a inflaţiei şi a preţurilor la energia electrică, gaze naturale şi alimente de bază – a condus la scăderea nivelului de trai, chiar sub limita de subzistenţă, pentru mulţi dintre aceştia. În acest moment nu mai acceptăm nicio îngheţare a salariilor! Ne-am săturat să fim ‘sacrificaţii de serviciu’ din sectorul bugetar! Ne-am săturat să mai fim umiliţi! Bătaia de joc la adresa noastră trebuie să înceteze!”, se menţionează în comunicat.
Cele trei federaţii din educaţie atrag atenţia şi asupra situaţiei celor 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic, care primesc salariul minim pe economie.
„De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că peste 30.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi, de la data declarării pandemiei COVID-19, aceşti salariaţi au desfăşurat şi alte tipuri de activităţi ce nu au legătură cu cele specifice postului deţinut. În acelaşi timp, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile HG nr. 34/2018 şi HG nr. 569/2017”, se precizează în comunicat.
FSLI, FSE „Spiru Haret” şi FNS „Alma Mater” reprezintă peste 300.000 de angajaţi din învăţământ.
The post Salariații din educație anunță proteste de stradă și se pregătesc de grevă generală appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
