Economice

Schimbare în topul celor mai mari trei retaileri alimentari. Profi urcă o poziție, până pe locul trei, devansând Carrefour

Al doilea an pandemic a adus noi surprize pe piața comerțului alimentar care a continuat să crească prin extinderea suprafețelor comerciale, dar și a inflației.  Dacă în 2020 s-a schimbat liderul, Lidl devansând Kaufland, în 2021 avem un brand nou pe poziția a treia. După un salt accelerat de 7,7% al cifrei de afaceri, Profi, care operează cel mai extins lanț de magazine moderne de proximitate, a devansat Carrefour SA, una dintre cele patru companii prin care francezii fac comerț în România.

Mai exact, potrivit datelor financiare publicat de către Ministerul de Finanțe, Profi Rom Food a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri netă în valoare de peste 9,5 miliarde de lei, în timp ce Carrefour SA a înregistrat un rulaj net de peste 9,3 miliarde de lei.

2021 a fost un an în care Profi a continuat să investească în remodelarea magazinelor existente după un concept testat încă din 2020, în deschiderea unora noi, dar și un an în care s-a profitat de vânzările mai mari generate de schimbarea formatului.

“După remodelare, am avut vânzări like for like în medie cu 20-30% mai mari. Am avut chiar și cazuri uimitoare de magazine care au plecat de la un like for like negativ și au vândut cu 50% mai mult decât înainte de renovare. Numărul de clienți per magazin a crescut, de asemenea, în medie, cu 40%”, a explica pentru Economica Andrei Bica, CFO Profi Rom Food.

În plus, Profi a mai avut un atu în pandemie: prezența în mediul rural.

În iunie 2021, compania anunța deschiderea primului Profi Loco – brandul companiei pentru mediul rural- la Jebel, județul Timiș.

“Pe noi ne-a ajutat că în rural, acolo unde am avut o prezență foarte bună, lucrurile au mers bine. Au fost și acolo mici probleme,  dar mai puține decât în urban. Practic, pentru noi, ruralul saved the queen (ne-a salvat n.red.), iar acum ne uităm cu mai multă atractivitate către rural, fără a ignora urbanul”, mai explică managerul.

Aproape o treime din totalul magazinelor Profi (1508) erau în octombrie 2021 Loco.

Cât despre grupul francez, acesta controlează în România patru entități juridice – Carrefour SA (hipermarketuri), Columbus Internațional (fostele Billa), Supeco Investment (lanțul hibrid Supeco) și Artima SA (supermarketuri, magazine proximitate), iar  vânzările acestora au ajuns anul trecut la un total de 13,1 miliarde de lei, față de 12,6 miliarde de lei cu un an în urmă. Luat ca grup, Carrefour este astfel al treilea cel mai mare retailer din România, conform datelor financiare din 2021.

Economica a dat detalii despre rezultatele Profi, aici, iar despre cele ale Carrefour, aici.

Patru din zece companii au un număr mediu mai mic de angajați

Atipic pentru piața de retail este și evoluția numărului mediu de angajați la unii dintre jucători. Din primii zece jucători după cifra de afaceri, patru au, în medie, un număr  mai mic de salariați. Este vorba despre Carrefour SA (minus 208), Profi Rom Food (minus 1.999), Mega Image (minus 301) și Auchan (minus 359).

Detalii despre acest subiect aici și aici.

Creșterilor mai domoale

În ceea ce privește dinamica vânzărilor, majoritatea au reușit să aibă creșteri ale rulajelor mai mici de 10%, respectiv șase din zece. Metro, Lidl, Auchan și Penny au înregistrat creșteri cuprinse între 14% și 18,9%, generate în principal urmare a extinderii rețelei de magazine ( Metro a ajuns cu LaDoiPași la peste 1.750 de magazine), iar Auchan s-a extins cu formatul MyAuchan în parteneriat cu Petrom.

În 2020, tot patru retaileri au avut creșter de două cifre, dar acestea au fost mai mari.  Lidl, Carrefour, Profi și Penny au raportat plusuri cuprinse între 10,5% și 31,7% în 2020 față de 2019.

Profitabilitate mai redusă

Totodată, ca și anul trecut, doar doi retaileri din clasamentul primilor zece au raportat pierderi financiare: Profi și Artima. Marjele nu au sărit însă de 6,5% ca în cazul Lidl, în contextul în care, anul trecut au fost marje și de 7,5% ( Kaufland).

 

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 23 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *