O schiță reprezentând o luptă de box , realizată în creion de fetru, aparținând regretatului Muhammad Ali, a fost vândută cu peste 425.000 de dolari la o licitație organizată marți la New York, de zece ori mai mult decât estimările minime inițiale.
Licitația a scos la vânzare lucrări de artă puțin cunoscute ale marelui pugilist, unele dintre ele fiind adjudecate cu mult peste estimări, informează Reuters.
Schița, numită „Sting Like a Bee” și desenată pe hârtie, în 1978, a fost cea mai căutată lucrare dintre cele peste 20 de picturi, desene și schițe ale fostului campion la categoria grea, care reflectă interesul lui Ali pentru religie, justiție socială și propria carieră.
Lucrarea fusese estimată înainte de vânzare la o valoare de 40.000-60.000 de dolari.
26 de lucrări de artă ale lui Ali, vândute pentru 945.524 de dolari
„Ref, el a plutit ca un fluture și a înțepat ca o albină!”, se citește în bulele de discurs ale unui boxer pus la pământ de un adversar ale cărui brațe sunt ridicate în semn de victorie. Ali a folosit celebra frază pentru a descrie stilul său de box.
Licitatorii de la Bonhams au declarat că 26 de lucrări de artă ale lui Muhammad Ali au fost vândute pentru un total de 945.524 de dolari, de peste trei ori mai mult decât limita inferioară a estimărilor. „Sting Like A Bee” a fost cumpărată de un colecționar de suveniruri ale lui Ali, rezident în Marea Britanie, a precizat Bonhams. Ceilalți cumpărători nu au fost identificați.
Articolul Schițe ale lui Muhammad Ali, vândute la prețuri incredibile la o licitație organizată la New York apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
