Economice

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene susține că plafonul de preț pentru petrolul rusesc ar fi trebuit stabilit la 30 de dolari pe baril

„Este tot ceea ce a propus grupul McFaul-Yermak, însă ar fi necesar să fie redus la 30 de dolari pentru a distruge mai repede economia inamicului”, a scris Andrii Iermak pe Telegram, făcând referire la un grup de lucru internaţional privind sancţiunile.

Economia Rusiei „va fi distrusă” de introducerea plafonării preţului petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul convenit de UE, G7 şi Australia, a afirmat Andrii Iermak.

„Întotdeauna ne atingem obiectivul şi economia rusă va fi distrusă, iar ea (Rusia) va plăti şi va fi responsabilă pentru toate crimele sale”, a scris şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene pe Telegram.

Ţările din G7, împreună cu Australia, au convenit vineri să plafoneze preţul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul la care au ajuns mai devreme cele 27 de ţări ale Uniunii Europene.

„G7 şi Australia (…) au ajuns la un consens cu privire la un preţ maxim de 60 de dolari pe baril pentru petrolul brut de origine rusă transportat pe mare”, au declarat aceste ţări într-o declaraţie comună.

Înţelegerea fusese convenită joi de UE, în coordonare cu aliaţii din G7, în special SUA şi Marea Britanie, dar Polonia nu îşi dăduse acordul, cerând stabilirea unui plafon mai redus, unele surse menţionând 30 de dolari pe baril. În final, Varşovia a acceptat vineri plafonul de 60 de dolari barilul.

Această măsură, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi care intră în vigoare luni.

Concret, prin această plafonare UE interzice companiilor europene implicate în livrarea petrolului rusesc pe cale maritimă (companii de transport, de asigurări etc.) să-şi ofere serviciile dacă petrolul livrat depăşeşte pragul de 60 de dolari barilul.

Sursa foto: President.gov.ua

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *