Şeful Parchetului din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude, a cerut inculparea premierului Ariel Henry în cadrul investigaţiei privind asasinarea preşedintelui statului Haiti, Jovenel Moise.
Procurorul Bed-Ford Claude afirmă, potrivit Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Point, că există dovezi privind conversaţii telefonice între Ariel Henry şi unul dintre principalii suspecţi în cazul asasinatului.
Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat pe 7 iulie, în reşedinţa oficială, de un grup de comando format din mercenari. Înainte cu câteva zile de a fi asasinat, Jovenel Moise îl desemnase premier pe Ariel Henry.
Într-o scrisoare adresată Tribunalului de primă instanţă din Port-au-Prince, procurorul Bed-Ford Claude afirmă că „există suficiente elemente compromiţătoare care formează convingerea asupra oportunităţii cercetării domnului Henry şi solicitării inculpării sale”. În plus, procurorul cere emiterea unui ordin prin care să fie interzisă plecarea premierului Ariel Henry din Haiti, întrucât „există suspiciuni grave de implicare în asasinarea preşedintelui ţării”.
Premierul a fost deja invitat la interogatorii
Procurorul Bed-Ford Claude l-a invitat deja pe premier să vină la interogatorii, acuzându-l că a vorbit la telefon, cu câteva ore înaintea asasinatului, cu unul dintre indivizii căutaţi activ în cadrul anchetei. Este vorba de Joseph Felix Badio, care, potrivit anchetatorilor, s-a aflat în apropierea reşedinţei prezidenţiale în noaptea asasinatului.
Imediat după convocarea la interogatorii, premierul Ariel Henry a respins acuzaţiile. „Manevrele de diversiune pentru a genera confuzie şi a împiedica justiţia să îşi facă treaba serios nu vor reuşi. Adevăraţii vinovaţi, autorii intelectuali şi cei care au comandat odiosul asasinat al preşedintelui Jovenel Moise vor fi găsiţi, vor fi deferiţi justiţiei şi vor fi pedepsiţi”, a declarat premierul Ariel Henry.
Până în momentul de faţă, autorităţile din Haiti au arestat 44 de indivizi, inclusiv 18 cetăţeni columbieni şi doi americani de origine haitiană, în cadrul anchetei privind asasinarea preşedintelui Jovenel Moise. Asasinatul a avut loc în reşedinţa prezidenţială fără ca vreun membru al dispozitivului de securitate să fi fost rănit.
Articolul Şeful Parchetului din Haiti solicită inculparea premierului Ariel Henry în ancheta asasinării preşedintelui apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

