Economice

Specialiștii în RCA anunță schimbări importante. Formularul urât de toți șoferii e gata să dispară

Mai multe firme de asigurare din România au deja pregătită inclusiv soluția informatică prin care urmează să fie implementată constatarea amiabilă a accidentelor acoperite de RCA, au arătat mai mulți specialiști prezenți la o conferință internațională dedicată domeniului asigurărilor. Nu poate fi decât o veste bună pentru șoferi, care, în prezent, în cazul accidentelor fără victime, sunt forțați să completeze un formular pe hârtie în care trebuie să prezinte, inclusiv printr-un desen, desfășurarea evenimentelor și pretențiile de daună.

În fapt, majoritatea covârșitoarea a accidentelor din România, câteva sute de mii pe an, prespun completarea acestui formular, de multe ori obligatoriu în prezența Poliției.

Sistemul electronic ce urmează să fie implementat și în România va scăpa șoferii nu doar de efortul efectiv de a completa mai multe foi ci și de amănuntele cicălitoare cum ar fi realizarea desenului cu accidentul. Va fi suficienta încărcarea unei poze, iar aplicația va fi dotată inclusiv cu GPS, cu ajutorul căruia se va putea stabili locul și chiar dinamica accidentului, au suținut sursele citate.

Amintim că încă de anul trecut, printr-o decizie a ASF a fost eliminată și obligativitatea de a prezenta asigurarea RCA pe hârtie, în cazul controalelor Poliției, fiind suficientă și prezentarea în formă electronică.

AICI nota de funadmentare și conținutul proiectului de modificare a normei 20, privind RCA, publicată de ASF la finalul lui martie

În luna martie a acestui an, ASF a lansat în dezbatere un proiect de modificare a normei 20, privind RCA, în care se propune inclusiv introducerea constatării amiabile electronice. Iată, mai jos, cele mai importante prevederi în acest sens.

– Formularul Constatare amiabilă de accident” poate fi utilizat în relația cu asigurătorii fără a mai fi necesară întocmirea documentelor de constatare de către poliția rutieră, numai dacă este completat și semnat pe suport de hârtie sau electronic prin intermediul unor sisteme informatice de către ambii conducători de vehicule implicați în accident.”

  •  Asigurătorii RCA și BAAR stabilesc de comun acord modul în care se poate emite
    și utiliza formularul „Constatare amiabilă de accident” în format electronic.”
  • Formularul „Constatare amiabilă de accident” tipărit pe suport de hârtie conține
    două pagini autocopiative, ambele având aceeași valoare juridică, în conformitate cu
    anexa nr. 7, și instrucțiunile de utilizare a acestuia, prevăzute în anexa nr. 8.
  • Formularul „Constatare amiabilă de accident” în format electronic reproduce
    același model grafic, conține aceleași informații și are aceeași valoare juridică cu cea a
    formularului tipărit.”
  • Modelul grafic și informațiile cuprinse în formularul „Constatare amiabilă de
    accident” sunt prevăzute în anexele nr. 7 și 8.”

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 1 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code