Economice

Statele Unite acuză Rusia că după evacuarea civililor din Donbas pregătește un atac militar împotriva Ucrainei

”Este cinic şi crud să foloseşti fiinţe umane ca pioni pentru deturnarea atenţiei lumii de la faptul că Rusia îşi consolidează trupele în vederea unui atac”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, prezent la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

”Aceste anunţuri constituie noi tentative de a masca, prin minciuni şi dezinformare, faptul că Rusia este agresorul în acest conflict”, a mai comentat acesta.

Liderii separatişti din Doneţk şi Lugansk, cele două provincii din Donbas, au anunţat mai devreme începerea evacuării populaţiei civile către Rusia, de teama unei invazii a armatei ucrainene, intenţii negate de autorităţile de la la Kiev, după ce în ultimele zile s-au înmulţit încălcările armistiţiului de-a lungul liniei de contact ce separă forţele ucrainene de cele separatiste, care se acuză reciproc pentru aceste încălcări.

Kievul şi Washingtonul acuză Moscova că pregăteşte o invazie în Ucraina sau o provocare prin care să justifice o invazie, ceea ce Rusia de asemenea neagă în continuare, în timp ce, conform SUA, circa 190.000 de militari ruşi sunt în apropierea graniţei ucrainene.

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri din nou guvernul ucrainean că nu pune în aplicare acordurile de pace de la Minsk, care prevăd acordarea unui statut special pentru Donbas, şi a îndemnat Kievul să negocieze direct cu separatiştii. Liderul de la Kremlin a remarcat o deteriorare a situaţiei în estul Ucrainei şi a dispus autorităţilor ruse să organizeze primirea în zona Rostov a populaţiei care va veni din Donbas, precum şi acordarea unui ajutor de 10.000 de ruble (circa 130 de dolari) pentru fiecare persoană refugiată.

Posturile de televiziune ruse au început deja să difuzeze imagini ale evacuărilor, filmate în special cu copii în curtea unui orfelinat, potrivit unei relatări a France Presse.

În cele două provincii trăiesc milioane de persoane, majoritatea rusofone şi care au primit de asemenea cetăţenia rusă. Separatiştii din Donbas au anunţat că au în vedere evacuarea către Rusia a circa 700.000 de persoane.

În urma escaladării tensiunilor, preşedintele american Joe Biden se va exprima din nou public asupra crizei cu Rusia legată de Ucraina, vineri seară, la ora 21:00 GMT (23:00 ora României).

Statele Unite au cerut vinerea trecută cetăţenilor săi să părăsească teritoriul ucrainean, susţinând că există o „posibilitate clară” ca Rusia să atace Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă, care se desfăşoară până pe 20 februarie la Beijing. De asemenea, unele mass-media occidentale relataseră, invocând evaluări ale CIA, că Rusia ar putea ataca Ucraina miercurea care a trecut. Joi, preşedintele Biden a spus în faţa presei că un astfel de atac al Rusiei ar putea surveni „în zilele următoare”.

Secretarul american de stat, Antony Blinken, a declarat vineri că este de acord să aibă o nouă întâlnire cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care s-ar putea desfăşura săptămâna viitoare. Ei au avut şi marţi o convorbire, telefonică, la finalul căreia nu a fost anunţat niciun progres în discuţiile dintre Washington şi Moscova asupra cererile privind arhitectura de securitate avansate de cea din urmă. Rusia cere în special încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997.

Citește și:

 

Sursa foto: Wikipedia

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *