Flux-stiri

Statele Unite ale Americii vor oferi ajutor de 550 de milioane de dolari pentru securitatea energetică a Ucrainei şi Moldovei

  • Banii provin dintr-un fond comun de 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
  • Zeci de mii de civili şi soldaţi ucraineni din ambele tabere au fost ucişi.
  • Rusia a lansat invazia Ucrainei la 24 februarie 2022.

Statele Unite intenţionează să anunţe vineri un ajutor de 250 de milioane de dolari pentru a consolida infrastructura energetică a Ucrainei în faţa atacurilor ruseşti şi 300 de milioane de dolari pentru Republica Moldova, în parte pentru a ajuta Chişinăul să se debaraseze de dependenţa energetică de Rusia.

Ajutorul, descris în documente consultate de Reuters, ar urma să fie anunţat de administratorul Agenţiei americane pentru Dezvoltare Internaţională, Samantha Power, la împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina.

Zeci de mii de civili şi soldaţi ucraineni din ambele tabere au fost ucişi şi milioane de oameni şi-au părăsit casele de când Rusia a lansat invazia Ucrainei la 24 februarie 2022, declanşând cel mai mare război terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Rusia, care nu a reuşit să obţină o victorie rapidă în ceea ce numeşte o operaţiune specială” de demilitarizare şi denazificare” a vecinului său, a atacat în mod repetat infrastructura energetică ucraineană în ceea ce oficialii occidentali consideră a fi un efort de a slăbi moralul ucrainean în războiul terestru crâncen.

Guvernul Statelor Unite îşi menţine angajamentul de a ajuta guvernul ucrainean să menţină stabilitatea şi funcţionarea sistemului său de electricitate pe fondul atacurilor necruţătoare şi brutale asupra infrastructurii critice din partea forţelor ruseşti”, se arată într-un proiect de document care descrie ajutorul de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina.

Cei 300 de milioane de dolari trimiși de Statele Unite pentru Republica Moldova includ 80 de milioane de dolari în sprijinul bugetar pentru a compensa preţurile ridicate la electricitate, 135 de milioane de dolari pentru proiecte de generare a energiei electrice şi 85 de milioane de dolari pentru îmbunătăţirea capacităţii sale de a obţine surse alternative de energie, potrivit unui al doilea proiect de document.

Această asistenţă va ajuta Moldova să abordeze nevoile urgente create de războiul lui Putin, în timp ce se va îndrepta, de asemenea, spre o rezistenţă energetică pe termen lung şi spre interconexiuni mai puternice cu Europa”, se arată în cel de-al doilea document.

Banii provin dintr-un fond comun de 45 de miliarde de dolari oferiți de Statele Unite pentru Ucraina, inclus într-o lege de cheltuieli mai largă adoptată de Congres anul trecut. Conform procedurilor bugetare americane, Congresul are la dispoziţie 15 zile de la notificarea administraţiei pentru a revizui cheltuielile planificate.

The post Statele Unite ale Americii vor oferi ajutor de 550 de milioane de dolari pentru securitatea energetică a Ucrainei şi Moldovei appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *