Economice

Spătaru: 97 de firme au depus proiecte pentru accesarea celor 150 de milioane de euro destinate industriei prelucrătoare

„Mii de locuri de muncă vor fi create, aceasta fiind una dintre condiţiile de eligibilitate prevăzute în cadrul schemei de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare promovată de Ministerul Economiei. Astăzi s-a încheiat apelul de depunere a cererilor privind acordurile de finanţare pentru investiţiile din industria prelucrătoare, un program la care au fost înscrise 97 […]

Economice

Corina Creţu: România este foarte întârziată în ceea ce priveşte accesarea fondurilor UE

„Acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă, cumva, o şansă istorică pentru că vine în plus faţă de alocaţiile pe care România oricum le avea ca membră a Uniunii Europene, care sunt de peste 30 de miliarde de euro. Cu ambele programe, România este foarte întârziată, inclusiv în ceea ce priveşte absorbţia 2014-2020. Deci […]

Economice

Guvernul a simplificat procedurile pentru accesarea fondurilor oferite prin Programul Naţional Apicol

În şedinţa Guvernului din 14 aprilie 2022 a fost adoptată Hotărârea prin care este aprobat Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2020-2022, normele de aplicare şi valoarea sprijinului financiar. „Apicultura românească are un rol extrem de important în obţinerea producţiilor din sectorul vegetal, iar produsele apicole româneşti sunt extrem de apreciate atât pe plan intern, […]