Economice

Germania, destinație de top pentru turiști – Pe unde poți călători în Germania?

Mai mult, în 2020, Germania a înregistrat un total de 12 milioane de turiști, ocupând locul 20 în lume din acest punct de vedere (World Tourism Organization). Printre primele 100 cele mai populare destinații din întreaga lume se regăsesc și trei orașe din Germania. Locuri de vizitat în cele mai vizitate orașe din Germania După […]

Economice

Guvernul acordă un ajutor de stat de peste 210 milioane de lei pentru CFR Călători, pentru a compensa pierderile din pandemie

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, ajutorul de stat care va fi acordat este de 210,346 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro) şi va fi utilizat pentru compensarea pierderilor rezultate din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 16 martie 2020 – 31 decembrie 2020, astfel cum a fost autorizat prin Decizia C(2022) […]

Economice

Grindeanu, despre trenurile inter-regionale de călători: Un contract se va semna mâine, din câte ştiu eu

„Un contract, din câte ştiu eu, se va semna mâine. Mâine, ARF va face acest lucru”, a spus Grindeanu, întrebat dacă România va pierde finanţarea după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri să ceară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene clarificări referitoare la contestaţia depusă de asocierea româno-chineză Astra Vagoane – CRRC la […]

Flux-stiri

CFR Călători a suplimentat numărul vagoanelor şi oferă gratuitate refugiaţilor din Ucraina

Grindeanu a anunțat că CFR Călători a suplimentat numărul de vagoane și a luat măsura gratuității pentru a facilita transportul refugiaților din Ucraina. Ministrul Transporturilor afirmă că pe ruta Suceava – Bucureşti şi retur au fost introduse 10-12 vagoane în plus, pe zi, iar pe ruta Sighet – Bucureşti, 1-2 vagoane suplimentare. El mai precizează […]

Flux-stiri

CFR Călători va asigura condițiile necesare preluării persoanelor refugiate din Ucraina

CFR Călători a transmis că se alătură ajutorării refugiaților ucraineni care vin în România. Personalul feroviar din stațiile feroviare Socola și Iași, de pe Regionala CF Iași, și din Gara București Nord, asigură condițiile necesare preluării persoanelor refugiate din Ucraina, care sosesc, în aceste zile, în România. Pe toată perioada staționării în Gara de Nord, […]

Economice

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat în valoare de 43,6 milioane de euro pentru CFR Călători

„Această măsură va permite României să compenseze CFR Călători pentru pagubele suferite în perioada 1 aprilie -31 august 2020, ca o consecinţă directă a restricţiilor introduse. Ajutorul va lua forma unei injecţii de capital”, a informat Comisia Europeană. Executivul comunitar a analizat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, care îi […]

Economice

Statistici Revolut: În 2021, românii au redescoperit plăcerea de a călători și de a socializa la restaurant sau cafenea

Creșterea sumelor alocate de români călătoriilor, divertismentului și ieșirilor la restaurante și cafenele, reluarea treptată a obiceiului de a face cumpărături direct din magazine, menținerea preferinței pentru plățile digitale – acestea sunt doar câteva dintre tendințele de anul trecut, așa cum rezultă din tranzacțiile realizate de cei peste 1,5 milioane de clienți ai super-aplicației Revolut […]

Stiri din Austria

Ghidul RESTRICŢIILOR în Europa. Cum puteţi călători de sărbători

Europa începe să se închidă din nou. Varianta Omicron a pus pe jar autorităţile de pe întreg continentul. Politico Europe a realizat un ghid al restricţiilor destinat cetăţenilor europeni, şi nu numai, pentru a-i ajuta să se descurce mai uşor. Austria Austria este catalogată drept o ţară cu risc epidemiologic scăzut, astfel că cei care vor […]

Economice

Când vom călători fără viză în SUA? Bogdan Aurescu a luat măsuri: Am primit deja un set de criterii

Se dorește o rată de refuz de sub 3% din totalul cererilor de viză: „Am primit deja un set de criterii” Bogdan Aurescu a explicat că România urmărește scăderea ratei de refuz a cererilor de viză sub 3%. Deja a fost transmis un set consistent de informații clare cu privire la motivele pentru care anumite […]

stiinta

Turiștii români pot călători în Israel. Care sunt condițiile de intrare în țară

Reluarea turismului internațional în Israel. Turiștii români pot călători în Israel cu certificat de vaccinare, test COVID PCT, test serologic și PCR la intrarea în țară. Israelul, țara unde aproximativ 65% din populație a fost vaccinată împotriva coronavirusului, anunță noi condiții pentru accesul în țară de turiștilor străini, în condițiile în care autoritățile au decis […]