Aproape 90% dintre români consideră că direcţia în care merge România este una greşită. Conform sondajului, 31% dintre cei chestionaţi cred că PSD ar trebui să fie partidul care să aleagă premierul. Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, se află între cei care au acțiuni la IRES. Cel mai recent sondaj IRES, realizat luna […]
Etichetă: cred
Klaus Iohannis: Susțin un proiect de integrare profundă a Uniunii Europene. Nu cred în excluderi din organizație
„Există unii, iar eu fac parte dintre aceştia, există cei care sunt de părere că trebuie să strângem rândurile. Uniunea Europeană trebuie să treacă printr-o integrare profundă, fapt care s-a văzut foarte clar”, a spus Iohannis, potrivit traducerii oficiale. Şeful statului a detaliat că „pe de o parte, unii îşi doresc o integrare mai profundă”, […]
Dan Bittman pornește mișcarea „NU VREAU” în rândul românilor: „Nu vreau să cred că ne vreți binele când, de fapt, ne vreți răul”
Dan Bittman a pornit mișcarea „Nu vreau” în rândul românilor. Bittman a dat startul mișcării în emisiunea lui Marius Tucă. Dan Bittman: „Dacă au curaj, să apară pe Facebook cu o hârtie pe care să scrie NU VREAU”. „Vreau să aprind aici în emisiunea ta o făclie, să văd dacă sunt un fraier în țara […]
„Fântâna Iadului”, explorată pentru prima dată. Ce au găsit oamenii de știință în groapa despre care localnicii cred că e „o închisoare a spiritelor”
O echipă de scafandri de peșteră au făcut ceea ce se crede că ar fi prima coborâre spre fundul „Fântânii Iadului” din Yemen, o gaură in deșert de 100 de metri, ale cărei origini sunt necunoscute. Cunoscută oficial sub numele de Fântâna Barhout, gaura masivă este o minune naturală pe care mulți localnici cred că […]
Mykhailo Samus: Rusia încearcă să șantajeze Europa. Cred că, neoficial, are o bază militară aeriană în Belarus
Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev: ,,Administrația Biden a greșit când a permis Rusiei să construiască gazoductul Nord Stream 2. Rusia va utiliza la maximum orice ocazie să folosească gazul ca armă hibridă”. Mykhailo Samus: ,,Rusia încearcă să șantajeze Europa, să-i modifice poziția și să-i schimbe deciziile opuse proiectului Nord Stream […]
Gara de Nord se degradează încă de la ultima restaurare, din 1999. Experții cred că e nevoie de sute de milioane pentru renovare
Gara de Nord a fost inaugurată pe data de 13 septembrie 1872. Piatra de temelie a gării a fost pusă pe 10 septembrie 1868 în fața lui Carol I. Zilnic din Gara de Nord pleacă și sosesc cca. 200 de trenuri. 8 peroane și 14 linii atât găzduiește în dotarea sa Gara de Nord, asta […]
Orban îl atacă pe Cîţu: Cred că s-a greşit unitatea de măsură. Vă rog, salvaţi PNL!
Liderul PNL, Ludovic Orban, l-a ironizat vineri Florin Cîţu, contracandidatul său la preşedinţia partidului. „Eu nu am spus niciodată în campanie că voi asigura o campanie de opt ani… Cred că s-a greşit unitatea de măsură”, a spus el. Orban a lansat şi un apel: „Vă rog, salvaţi PNL!”. „Lumea ne va judeca în 2024 […]
Cîţu despre plafonarea preţurilor la energie: În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva
El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că Executivul va lua măsuri pentru ca majorările de preţuri la energie electrică şi gaze să nu afecteze foarte tare populaţia. „Plafonarea preţurilor e mai complicat. Suntem într-o economie liberală. În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva. Ne vom uita la toate […]
Marius Leontiuc : cred că se încearcă o presiune nelegală asupra Poliției de Frontieră la Timișoara
Zilele trecute a apărut în mai multe publicații la unison, un material care vorbea despre abuzul poliției de frontieră asupra migranților, cum că aceștia ar fi victime ale perchezițiilor, polițiștii le-ar sparge telefoanele, le-ar fura bani ș.a.md.p. Ce au făcut acești „migranții”? Aceste persoane au forțat în primul rând frontiera de stat și au pătruns […]
Cum pot exista oceane lichide pe suprafața lui Pluto? Cercetătorii cred că au o explicație
New Horizon a indicat prezența unor oceane lichide sub suprafața înghețată a planetei Pluto. GALERIE FOTO Pluto, planeta pitică de la marginea Sistemului Solar, a atras atenția comunității academice odată cu zborul sondei spațiale ,New Horizon din anul 2015. Imaginile pe care sonda le-a trimis indică faptul că sub suprafața înghețată a planetoidului s-ar putea […]



