stiinta

Fosilele din „Leagănul Omenirii” ar putea fi mai vechi cu peste un milion de ani decât se credea până acum

Pământul nu renunță ușor la secretele sale – nici măcar în „Leagănul Omenirii” din Africa de Sud, unde au fost descoperite o mulțime de fosile legate de evoluția umană. Timp de zeci de ani, oamenii de știință au studiat aceste fosile ale primilor strămoși ai oamenilor și ale rudelor lor demult dispărute. Acum, o metodă […]

Economice

VW: Producţia de baterii este o provocare mai mare decât interdicţia UE privind motoarele cu combustie

În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă, scrie Agerpres. […]

Economice

În pandemie, capacitatea de depozitare a cerealelor a crescut cu peste 10%. Pe hârtie, se poate depozita mai mult decât se produce

Fermierii, traderii și statul, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, dețin la ora actuală în România peste  5.400 de depozite autorizate pentru seminţele de consum, cu o capacitate totală de peste 29 miliioane de tone tone, din care 14 milioane de tone în siloz şi 15 milioane de tone tone în […]

stiinta

Carnea de pui oferă mai multe proteine decât cea bazată pe plante, arată un studiu

Tot mai mulți oameni adoptă consumul de carne bazată pe plante. Plantele bogate în proteine (precum soia) sunt ingrediente comune ale acesteia, dar până acum nu s-a știut câți nutrienți din aceste plante ajung în celulele umane, în comparație cu carnea de pui. În Journal of Agricultural and Food Chemistry, cercetătorii raportează că proteinele dintr-un […]

stiinta

Istoria avortului în Statele Unite ale Americii, mai complicată decât ai crede

Majoritatea academicienilor explică faptul că, la momentul fondării Statelor Unite ale Americii, întreruperea unei sarcini nu era ilegală și nici controversată. Iată istoria complicată a avortului în SUA. Bătălia aprigă asupra dreptului la avort s-a aprins din nou odată cu hotărârea Curții Supreme a SUA de a abroga decizia Roe v. Wade din 1973, astfel […]

Flux-stiri

Cazurile de variola maimuței din SUA ar fi mai multe decât raportează CDC

Pentru multe dintre cazurile confirmate, oficialii din domeniul sănătății nu știu cum a contactat persoana respectivă virusul. În multe privințe, SUA au renunțat testele pentru variola maimuței. Joi, CDC a declarat că a efectuat 1.058 de teste pentru variola maimuței. La prima vedere, epidemia de variola maimuței din SUA nu pare atât de gravă, în […]

Stiri din Austria

Austria, analiza apelor uzate: ”Valul Corona este în mod clar mai mare decât arată cifrele”. Azi, aproape 9.000 de noi infecții

Austria, analiza apelor uzate: ”Valul Corona este în mod clar mai mare decât arată cifrele”. Azi, aproape 9.000 de noi infecții. Cifrele zilnice privind noile infecții arată că actualul val Corona este în creștere. Dar, potrivit analizelor de canalizare, valul este mult mai mare decât reflectă cifrele de caz, scrie vienna.at. În ultimele 24 de […]

stiinta

Vremea în următoarele săptămâni. Meteorologii anunță temperaturi mai mari decât cele specifice perioadei

Temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice acestei perioade, se arată în prognoza pentru 4 săptămâni emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sud-vestice și local în cele estice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele […]

Flux-stiri

PSD vizează bugetarii care au salariul mai mare decât președintele. Cer supraimpozitare de 40%

Social democrații vor să taie din salariile bugetarilor care depășeșesc salariul președintelui României. Acestea ar trebui să fie supraimpozitate cu 40%. Pensiile speciale, ce depășesc 18.000 de lei, ar urma să fie impozitate cu 90%. Partidul Social Democrat propune un nou sistem fiscal pentru dezbatere în coaliția de guvernare. Social democrații vor să taie din […]

Economice

Ultima prognoză pentru România: Fermierii vor produce cu 1,1 milioane de tone mai puțin grâu decât anul trecut

Seceta prelungită din Franța, Spania, România și Ungaria i-a determinat pe analiștii USDA să revizuiască în minus estimările privind producția de grâu din UE, deși Germania ar putea compensa o parte din scădere. Potrivit estimărilor din iunie, producția de grâu a statelor membre pentru anul de comercializare  2022/23 va fi de 136,1 milioane de tone, […]

Economice

Sistemul de taxare regresiv de astazi trebuie amendat: foarte multe venituri mari si foarte mari au impozite mai mici decât veniturile din salarii – Ionuț Dumitru

„România trebuie să ia măsuri fiscale puternice pentru a reclădi spaţiul fiscal şi a preveni deteriorarea condiţiilor de finanţare”, a declarat şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, într-o conferinţă de presă, el menţionând că un sistem fiscal progresiv ar putea aduce mai multe venituri de la contribuabilii cu venituri mai mari. La rândul […]

Economice

Stoltenberg: Suedia se află într-o situație mai bună privind securitatea sa decât înainte de depunerea cererii de aderare la NATO

Stoltenberg a subliniat că aliaţii din NATO au furnizat garanţii esenţiale pentru a proteja Suedia în timpul perioadei de tranziţie înainte ca ea să devină membru deplin al Alianţei şi să poată beneficia de Articolul 5 din acord, cel privind apărarea reciprocă. „Din punct de vedere al securităţii, Suedia este într-o situaţie mai bună astăzi […]