Primarul comunei Grăniceri, Petru Claudiu Bătrînuţ, a declarat, pentru AGERPRES, că vineri dimineaţă a înregistrat cererea investitorilor de emitere a certificatului de urbanism în vederea construirii unei staţii de stocare cu o capacitate de aproximativ 500 de MW. „Acest proiect completează construirea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa. Vorbim de o staţie de stocare […]
Etichetă: fotovoltaic
Lucrările la parcul fotovoltaic din Oltenia de la Dăbuleni vor începe primăvara viitoare – ADS
El a mai spus că doreşte ca ADS să devină autoritate publică de interes naţional şi că pentru realizarea proiectului din Oltenia, unul din cele mai importante proiecte verzi din Europa, instituţia va pune la dispoziţie teren neproductiv, investiţia urmând să fie finanţată din fonduri europene. „Sunt deja două acte normative care au fost aprobate, […]
Hidroelectrica se apucă de un parc fotovoltaic și de o fabrică de hidrogen verde pe locul unui lac de acumulare început pe timpul lui Ceaușescu. Cere studiu de fezabilitate și caiete de sarcini
Sursă foto: Monitorul de Făgăraș Valoarea estimată a contractului pus în sistemul electronic în ultima zi a anului trecut se ridică la 12,3 milioane de lei, iar ofertele firmelor interesate să participe la licitație sunt așteptate până la 1 martie, conform datelor din anunț. Materialele trebuie livrate în maximum doi ani, iar prețul contează în […]
Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa va fi construit în România. Lucrările demarează anul viitor şi vor costa 800 de milioane de euro
Aceştia au mai transmis că, pe lângă acest proiect de 1.044 de MW, în judeţ se vor mai construi două parcuri fotovoltaice, ce vor oferi alţi circa 800 MW. Autorităţile judeţene, alături de reprezentanţii investitorului şi ai dezvoltatorului, au prezentat, la Consiliul Judeţean (CJ) Arad, proiectul pe care îl au în lucru în zona comunelor […]
Firme din Turcia și China vor construi cel mai mare parc fotovoltaic din România, deținut de o companie israeliană
Este vorba despre parcul solar Rătești din judetul Arges, în sudul Romaniei, care se intinde pe 165 de hectare si este de asteptat sa produca 124 GWh de energie electrică anual, ceea ce va reduce emisiile de carbon cu aproximativ 160.000 de tone in fiecare an, au declarat companiile într-un comunicat de presa comun. INTEC […]
Electrica a cumpărat un nou proiect de parc fotovoltaic de 77 MW, lângă Oradea, de la Monsson
Tranzacția vizează achiziția integrală a companiei de proiect – Foton Power Energy S.R.L., deținută integral de vânzător, care dezvoltă proiectul fotovoltaic „Bihor 1”, situat în vecinătatea municipiului Oradea. Prețul total estimat al achiziției este de 4.262.500 euro, iar prețul final se va determina prin ajustarea prețului total estimat în functie de capacitatea de producție autorizată, […]
