Președinția a cerut luni, în Comitetul pentru funeraliile de stat, să nu mai rostească mesaje de adio Adrian Năstase, Victor Opaschi și Ionuț Vulpescu, la catafalcul lui Ion Iliescu, pentru că va vorbi Nicușor Dan, președintele României. Ieri, joi, Președinția n-a mai anunțat Comitetul că Nicușor Dan nu va mai vorbi și că nici nu […]
Etichetă: funeraliile
Peste 250.000 de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru
Funeraliile Papei Francisca au avut loc în Piața Sfântul Petru și a durat aproximativ două ore și zece minute. La eveniment au participat peste 50 de șefi de stat, inclusiv președinții SUA, Franței, Ucrainei și Argentina, precum și membri ai caselor regale. Securitatea a fost asigurată de peste 2.500 de polițiști și 1.500 de soldați, […]
Zeci de mii de persoane participă la funeraliile liderului Hezbollah, Nasrallah, la 5 luni de la uciderea sa
Moartea lui Nasrallah a reprezentat o lovitură majoră pentru Hezbollah, grupul pe care l-a condus timp de peste 30 de ani. Hezbollah a organizat măsuri stricte de securitate pentru funeralii. Oficiali din întreaga regiune, inclusiv din Iran, au fost așteptați să participe la ceremonie. Zeci de mii de oameni s-au adunat duminică dimineață pe un […]
Familiile regale europene sosesc în Grecia pentru funeraliile Regelui Constantin
Prințesa Benedikte a Danemarcei a fost văzută sosind la Hotelul Great Britain înainte de funeraliile regale. Prințul Haakon al Norvegiei a fost fotografiat luni la sosirea înaintea funeraliilor. Regina Letizia și Regele Felipe al Spaniei vor participa, de asemenea, la ceremonia funerară de luni și au fost văzuți sosind împreună în Grecia. Familii regale din […]
Papa Francisc a prezidat funeraliile predecesorului Benedict al XVI-lea, o premieră în epoca modernă
Papa Francisc a prezidat joi funeraliile fostului Papă Benedict al XVI-lea. În sunetul clopotelor care băteau, 12 persoane au purtat sicriul de lemn cu rămăşiţele lui Benedict din Bazilica Sfântul Petru şi l-au aşezat pe pământ în faţa celei mai mari biserici din creştinătate. Francisc a sosit în piaţă într-un scaun cu rotile. Papa Francisc […]
Liderii mondiali se reunesc pentru funeraliile de stat ale lui Shinzo Abe. Protestele continuă în Japonia
Prim-ministrul țării spune că contribuțiile lui Abe pentru Japonia și moștenirea sa justifică o înmormântare de stat. Protestatarii subliniază costul acesteia și politicile lui Abe, despre care spun că au mărit disparitățile economice. Funeraliile de stat în Japonia au fost rezervate istoric împăratului. Lideri din întreaga lume s-au adunat la funeraliile de stat ale fostului […]
Funeraliile Reginei Marii Britanii vor fi cel mai mare eveniment televizat din istorie
Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a va fi cel mai mare eveniment televizat din istorie: se estimează 4,1 miliarde de telespectatori. Funeraliile vor depăși ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 1996 de la Atlanta, văzută […] Articolul Funeraliile Reginei Marii Britanii vor fi cel mai mare eveniment televizat din istorie apare prima dată în Descopera. […]
China face apel la bune maniere după ce a aflat că nu este primită la funeraliile Reginei Elisabeta
Parlamentarii Partidului Conservator au criticat alegerea „extraordinară” de a invita un reprezentant al Chinei la funeralii. „Suntem foarte îngrijorați să auzim că guvernul Chinei a fost invitat să participe la funeraliile de stat de săptămâna viitoare”, a declarat fostul lider conservator Iain Duncan Smith. Sute de actuali și foști șefi de stat și de guvern […]
Funeraliile reginei fac ca prețurile zborurilor și ale hotelurilor din Londra să crească
Prețurile hotelurilor din Londra și ale biletelor de avion spre capitala britanică au crescut vertiginos, în condițiile în care sute de mii de persoane se îndreaptă spre Londra înainte de funeraliile reginei Elisabeta, care vor […] Articolul Funeraliile reginei fac ca prețurile zborurilor și ale hotelurilor din Londra să crească apare prima dată în Descopera. […]
Familia Regală a României va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a
Familia Regală a României a anunțat că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Înmormântarea va avea loc pe 19 septembrie. Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Consort vor lua parte la […] Articolul Familia Regală a României va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a apare prima dată în Descopera. Această […]
Mii de ruși prezenți la funeraliile lui Gorbaciov
Mare personalitate politică a secolului trecut, Gorbaciov a murit marţi seara, la vârsta de 91 de ani, în urma unei „lungi şi grave maladii”, potrivit spitalului unde fusese îngrijit. Mihail Gorbacov a marcat istoria, grăbind, în pofida dorinţei sale, destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, în timp ce încerca să o salveze cu reforme democratice şi […]
Putin a participat la funeraliile ultranaționalistului Vladimir Jirinovski
Vladimir Putin a participat la funeraliile politicianului ultranaționalist rus Vladimir Jirinovski. Slujbă de comemorare a avut loc la Moscova, iar Putin a depus un buchet de flori lângă sicriul lui Jirinovski. Comentatorii politici susțin că Jirinovski era un adversar al lui Putin, dar, de fapt, făcea parte dintr-o opoziție dirijată care permite Kremlinului să păstreze […]








