Coronavirus în România LIVE UPDATE: 1029 de cazuri de infectare cu coronavirus depistate în ţară în România, din care 123 în ultimele 24 de ore / 17 oameni au murit sursa
Etichetă: în
Maramureș, primul judeţ din România care intră în carantină totală. Măsurile stricte se vor aplica până pe 15 aprilie
Maramureşul intră în carantină totală, de miercuri, 25 martie. Deplasările vor fi limitate şi vor trebui justificate şi între orele 6:00 şi 22:00. Măsura este valabilă până în data de 15 aprilie. sursa
Se reia transportul public în Wuhan, orașul din China cel mai afectat de virus
Situaţia pandemiei de coronavirus din China se îmbunătăţeşte pe zi ce trece, iar Guvernul a anunţat că transporturile vor reveni la normal, în cel mai scurt timp. sursa
Sprijin din partea autorităţilor pentru editorii legitimi de presă scrisă şi online, în contextul crizei generate de COVID19
Printre efectele imediate ale acestor măsuri se înscriu scăderea cu peste 50% a veniturilor din publicitate, cu peste 90% a celor din vânzarea şi distribuţia la chioşcurile de ziare, reducerea drastică a tirajelor publicaţiilor, sistarea apariţiei ediţiilor tipărite. Creatorii de conţinut scris, companiile ce furnizează ştiri online şi cei din presa tipărita, nu au surse […]
Un prezentator TV, în vârstă de 30 de ani, a murit din cauza infecţiei cu coronavirus
Un jurnalist celebru din Zimbabwe a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus, devenind astfel prima persoană din această ţară care a murit din cauza Covid-19. sursa
Germania tot mai grav în pandemie
Germania a confirmat 4.764 de cazuri noi de coronavirus / Bilanţul total a ajuns la peste 27.400 de cazuri. Cifra este îngrijorător de mare, autoritățile fiind luate prin surprindere. sursa
Ninsoare în luna martie
Ninge în continuare, în condiţii de limitare a circulaţiei persoanelor. Un autobuz a cfost blocat, în Olt . Există în zone de deal și munte zăpadă de peste un metru. La această oră sunt câteva drumuri închise la periferia Craiovei . sursa
România e în topul mondial al cazurilor de coronavirus vindecate , Timişoara în topul lumii
România se află în topul mondial al ţărilor cu cele mai multe persoane care s-au vindecat după ce s-au infectat cu coronavirus. Cifră record: 47 de persoane au fost externate doar de medicii din Timişoara. Astfel Timișoara va recăpăta reputația de mica Vienă, noul ,,AKH” fiind alcătuit din spitalele Timișoarei. Astfel de Coronavirus se scapă […]
Coronavirus în România
https://www.mediafax.ro/coronavirus/coronavirus-in-romania-live-update-un-deces-inregistrat-azi-in-tara-bilantul-mortilor-a-ajuns-la-8-sunt-73-de-cazuri-vindecate-19014723
Coronavirus în lume. OMS avertizează că pandemia ”se accelerează”: măsuri drastice luate de Trump şi Boris Johnson / Situaţie dramatică în Spania
Germania a confirmat 4.764 de cazuri noi de coronavirus Bilanţul cazurilor de coronavirus din Germania a crescut cu 4.764, ajungând astfel la pese 27.400 de cazuri în ţară. OMS avertizează: Pandemia „se accelerează”, infecţiile au trecut de 372.000 de cazuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că pandemia de coronavirus se „accelerează”, fiind acum […]
Patinoar din Madrid, transformat în morgă din cauza numărului mare de morţi provocate de coronavirus
Palatul de Gheaţă din Madrid va fi transformat în morgă în perioada pandemiei de coronavirus din Spania. Patinoarul are o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi. sursa
Situaţie dramatică în Italia. Numărul morţilor a depăşit 6.000
Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 6.077de morţi în Italia, cu 601 decese în plus faţă de duminică dar în scădere faţă de intervalul precedent, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 63.927, au anunţat luni seară autorităţile italiene. sursa
Un tânăr de 28 de ani a murit în Franţa din cauza Covid-19. Specialiştii spun că starea sa ar fi fost agravată de un antiinflamator
Un tânăr în vârstă de 28 de ani a murit de insuficienţă respiratorie acută legată de coronavirus duminică, 22 martie, la Nisa, potrivit RTL. Este cel mai tânăr pacient din Franţa care a murit din cauza coronavirusului. El a murit din cauza insuficienţei respiratorii şi nu a putut fi resuscitat, în ciuda intervenţiei rapide a […]
Leroy Merlin închide temporar toate magazinele din România începând de luni. Este primul retailer de bricolaj care decide sistarea vânzărilor în magazinele fizice
„Ca urmare a Ordonanţei Militare transmisă în acest weekend, retailerul Leroy Merlin a decis să închidă temporar toate magazinele, atât pe cele aflate în centre comerciale, cât şi celelalte magazine, începând cu data de 23 martie, ca o măsură de prevenţie şi siguranţă împotriva răspândirii virusului COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al companiei. […]
Trump: când s-ar putea încheia pandemia de coronavirus în Statele Unite
Preşedintele american se bazează pe informaţiile venite de la Grupul Strategic de la Casă Albă care gestionează epidemia din Statele Unite. ”Ei cred că august, poate fi chiar iulie. Ar putea dura şi mai mult de atât. Am pus întrebarea asta de foarte, foarte multe ori”, a declarat Donald Trump. SUA a începe testarea primului […]















