Rapoarte de explozii în Kiev, Kherson, Bila Tserkva. Întreaga țară se află în alertă de raid aerian. Ultima mare rafinărie de petrol din Ucraina a fost distrusă. Potrivit canalelor ucrainene Telegram, rușii au lovit ultima rafinărie din Ivano-Frankivsk. Un număr de 503 civili, inclusiv 24 de copii, au murit în regiunea Harkov în timpul celor […]
Etichetă: poliţiei
Se cere mărirea capacității logistice și de resurse umane a Poliției de frontieră. Interpelare în Parlament
Se cere mărirea capacității logistice și de resurse umane a Poliției de frontieră. Interpelare în Parlament. Biroul de presă al deputatului PNL de diaspora, Valentin Făgărășian, ne-a transmis textul unei interplări pe care a depus-p la Parlamentul României. Acesta dorește ca pentru perioada concediilor din vară, la frontierele României, în special cele din vest, să […]
Germania își va extinde sprijinul acordat poliției aeriene NATO în România
Germania este pregătită să extindă sprijinul său, în cadrul misiunii NATO, de poliţie aeriană în România şi de asemenea să dea curs altor solicitări din partea Alianţei Nord-Atlantice. La începutul acestei luni, Germania a trimis trei avioane de luptă pentru a participa la misiunea NATO de protejare a spațiului aerian românesc. Berlinul a mai desfăşurat […]
Protest Canada: primele arestări ale poliției printre liderii mișcării protestatare
Poliţia canadiană a efectuat, joi seară, primele arestări ţintite printre lideri ai mişcării împotriva măsurilor sanitare care blochează străzile din Ottawa de aproape trei săptămâni. Pentru prima dată de la începutul mişcării, grupuri de poliţişti s-au poziţionat în număr mare pe străzile capitalei, în faţa protestatarilor şi a sutelor de camioane care blochează străzile. Oraşul […]
Recompensă de 1.000 de euro pentru informații despre incendierea celor șase mașini ale poliției din Viena
Recompensă de 1.000 de euro pentru informații despre incendierea celor șase mașini ale poliției din Viena. Luni, șase mașini de poliție au ars în Viena-Leopoldstadt. Acum, potrivit vienna.at, Asociația pentru Investigații Criminale Austria (VKÖ) a oferit o recompensă de 1.000 de euro pentru informații care ar putea favoriza găsirea făptuitorului. VKÖ a anunțat acest lucru […]
Președintele Bolsonaro continuă să sfideze justiția din Brazilia și refuză să se prezinte în fata poliției
Procedând astfel, şeful statului, pe care zeci de jurnalişti îl aşteptau la faţa locului, a deschis un nou front de tensiuni cu puterea judecătorească după luni de polemici incendiare anul trecut. Jair Bolsonaro a fost chemat la audieri de judecătorul Alexandre de Moraes vineri, la orele 14.00 (17.00 GMT), pentru „a depune o mărturie personală […]
Anchetă a poliției la Viena, zeci de cazuri cu certificate de vaccinare false
În prezent există plângeri la poliție cu privire la certificate de vaccinare false pe care se spune că doi angajați ai Arbeiter Samariterbund (ASBÖ) le-ar fi vândut în Centrul Viena Austria, scrie sn.at. Purtătorul de cuvânt al ASBÖ, Stefanie Kurzweil, a declarat pentru Agenția de presă APA că ”există sub 100 de cazuri” iar doi […]
Bilanțul poliției din Viena în noaptea de Revelion: 4.746 de apeluri, 1.877 de misiuni ale echipajelor
Din 31 decembrie 2021 până în dimineața zilei de 1 ianuarie 2022, poliția din Viena a înregistrat 4.746 de apeluri de urgență, ceea ce a dus la 1.877 de misiuni ale echipajelor, anunță Agenția de presă austriacă – APA. Printre incidente s-a aflat și un cetățean român de 33 de ani, care a fost rănit […]
Amenzi false trimise șoferilor pentru depășirea vitezei. Cum funcționează înșelătoria în numele Poliției Române
Mai mulți șoferi români au primit prin e-mail notificări „privind o contravenție în trafic”. Aceștia au fost informați sancțiunea a fost emisă pentru depășirea vitezei legale și li s-a cerut să plătească amenda online. Poliția Română atrage atenția că este vorba de o înșelătorie și avertizează românii să nu dea curs unor astfel de solicitări. […]
TikTokerul Gabriel Salazar, în vârstă de 19 ani, a murit după o urmărire a poliției. Transporta ilegal migranți din Mexic
Gabriel Salazar, cunoscut ca GabeNotBabe pe rețelele de socializare, a murit într-un accident de mașină duminică în Zavala County, Texas, împreună cu alți trei bărbați, la aproximativ 80 de kilometri de granița cu Mexicul. Surse din cadrul forțelor de ordine au declarat că este vorba de un caz de contrabandă. Mașina s-a izbit de copaci […]
Cum au influențat atentatele 9/11 strategiile poliției din New York. S-au investit peste 300 milioane de dolari, în doar 4 ani și s-au oprit 51 atentate
Atacurile de la 11 septembrie nu au schimbat numai viețile a milioane de oameni, ci și modul în care organelelegii acționează. După tragedia din 2001, oficialii din New York au dezvoltat o nouă strategie de intelligence. Se pot preveni, mai rapid, orice fel de atacuri. Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 nu au schimbat doar […]
Marius Leontiuc : cred că se încearcă o presiune nelegală asupra Poliției de Frontieră la Timișoara
Zilele trecute a apărut în mai multe publicații la unison, un material care vorbea despre abuzul poliției de frontieră asupra migranților, cum că aceștia ar fi victime ale perchezițiilor, polițiștii le-ar sparge telefoanele, le-ar fura bani ș.a.md.p. Ce au făcut acești „migranții”? Aceste persoane au forțat în primul rând frontiera de stat și au pătruns […]




