Economice

ANAF: Pe 17 iunie, primele licitaţii pentru valorificarea unor terenuri evaluate la peste 8,8 milioane de lei, într-un dosar al fostului director al Poştei, Dan Mihai Toader

„Pe lângă combaterea evaziunii fiscale şi creşterea gradului de colectare voluntară, ANAF îşi propune şi să recupereze sumele stabilite ca prejudiciu de către instanţe în dosarele penale. În acest sens, prin Serviciul său de executări silite cazuri speciale, ANAF organizează, pe 17 iunie, primele licitaţii privind valorificarea a şase bunuri imobile sechestrate, reprezentând terenuri evaluate […]

Economice

Sindicaliştii din cadrul Poştei Române participă la un miting de protest în fața Guvernului, din cauza salariilor foarte mici și a temerilor privind concedierile

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) reprezintă aproximativ 18.000 de salariaţi. Potrivit comunicatului, la protest se estimează o participare de circa 2.500 de membri de sindicat veniţi din toate judeţele din ţară. Printre motivele acţiunii de protest se numără starea avansată de sărăcie a salariaţilor Poştei Române. „Oamenii sunt în primul rând nemulţumiţi de salarizare. […]

Economice

Gheorghe Ștefan „Pinalti”, condamnat la patru ani și nouă luni pentru fraudarea Poștei Române

În mai 2017, Gheorghe Ştefan a primit în acest dosar, tot la Tribunalul Bucureşti, o condamnare de opt ani de închisoare, însă Curtea de Apel Bucureşti a anulat sentinţa şi a dispus rejudecarea cazului. Conform deciziei instanţei, Gheorghe Ştefan a fost condamnat la patru ani pentru trafic de influenţă şi la trei ani şi şase […]