Trei aeronave ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat joi la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO. Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului trecut, alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii. Trei aeronave […]
Etichetă: reacţie
Florin Cîțu, reacție la acuzațiile de plagiat la adresa premierului: Să clarifice foarte rapid acest subiect
Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a declarat marţi seara că premierul Nicolae Ciucă i-a transmis că a trimis teza sa de doctorat, spre verificare, către o comisie care să ateste că nu este plagiat. „Astăzi, domnul premier a fost în şedinţa Biroului Executiv al PNL şi singur a luat cuvântul şi a prezentat situaţia. […]
Estonia este pregătită să primească 5.000 de soldaţi ai forţei de reacţie rapidă a NATO
„Vedem foarte clar că, în conformitate cu politica de descurajare, regiunea baltică trebuie întărită. Există planuri precise, cum să fie făcut acest lucru în caz de necesitate”, a spus oficialul estonian, scrie Agerpres. Totodată, Kusti Salm a declarat că, dacă NATO va decide să trimită pe flancul estic mai mulţi militari, aceştia ar putea fi […]
Prima reacție a lui Djokovic: Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curţii
După 10 zile de lupte juridice, trei judecători au dat ceea ce pare a fi o decizie finală cu privire la prezenţa lui Novak Djokovic în ţară pentru Australian Open. Decizia ministrului australian al imigraţiei, Alex Hawke, de a anula viza lui Djokovic, este menţinută. Numărul unu mondial la masculin se confruntă acum cu o […]
Vladimir Putin, prima reacție după plecarea Angelei Merkel din funcție! Ce propunere i-a făcut
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut recent o reacție inedită după plecarea din funcția de cancelar al Germaniei a Angelei Merkel. Acesta i-a transmis că „va fi întotdeauna binevenită”. Mai mult, apar informații că ar putea să primească un loc într-o companie rusă, cum a fost și cazul lui Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei, care […]
Florin Cîțu, reacție la declarațiile lui Adrian Câciu: Îmi aduce aminte de Liviu Dragnea!
Florin Cîţu pune aceste afirmaţii pe seama euforiei PSD de a intra la guvernare şi a precizat că îşi aminteşte de declaraţiile lui Liviu Dragnea care vorbea de o gaură în buget. „Îmi aduce aminte de Liviu Dragnea când a vorbit de o gaură imaginară prin nu ştiu ce buget, prin 2015. Partea cu auditul, […]
Prima reacție a bărbatului care i-a înmânat arma lui Alec Baldwin. Ce a spus asistentul de regie despre moartea Halynei Hutchins
David Halls, asistentul de regie al filmului western „Rust”, a vorbit public pentru prima dată de la moartea, pe platoul de filmare, a directorului de imagine Halyna Hutchins. El a făcut apel la industria cinematografică să își „reevalueze valorile” după gafa fatală. David Halls a fost ultima persoană care a atins arma înainte să ajungă […]
Prima reacţie după anunţul PNL privind Guvernul Ciucă: USR nu va vota
Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a spus, vineri, că USR a luat act de decizia PNL de a merge în Parlament cu un guvern minoritar PNL – UDMR, însă el şi colegii nu vor vota. El a spus că a văzut declaraţii contradictorii între preşedintele PNL Florin Cîţu şi premierul desemnat Nicolae Ciucă. […]
Prima reacție a lui Alec Baldwin după crima de pe platoul de filmare
Actorul Alec Baldwin și-a exprimat șocul și tristețea după ce a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins cu un pistol de recuzită pe un platou de filmare din New Mexico, relatează BBC. Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost împușcată pe platoul de filmare al westernului Rust în timp ce lucra ca director […]
Dacian Cioloş, prima reacţie după ce i-a fost respins guvernul: „Cîțu e o non-soluție”
„Din acest moment mingea se întoarce în terenul preşedintelui Klaus Iohannis”, spune Dacian Cioloş, după ce i-a fost respins guvernul. Întrebat despre refacerea coaliţiei în jurul PNL, condus de Florin Cîţu, Cioloş spune: „Cîţu e non-soluţie”. „Am fost astăzi în Parlament cu o propunere de soluţie la situaţia de criză în care ne aflăm. Am […]
Corina Caciuc le-a închis gura tuturor. Prima reacție a iubitei lui Reghecampf: Lasă-i să te bârfească
Corina Caciuc, noua parteneră a lui Reghecampf, reacționează la adresa criticilor: Nu contează părerea celor din jur După ce Laurenţiu Reghecampf a anunțat că a depus actele de divorț de Anamaria Prodan și după ce în mediul online au apărut două fotografii cu el și cu noua sa parteneră, Corina Caciuc a avut o primă […]
Uniunea Europeană ameninţă Polonia cu o reacţie „fermă” după decizia instanţei constituţionale
Uniunea Europeană va avea o reacţie „fermă” la decizia Tribunalului constituţional din Polonia, care a decis că există incompatibilităţi în raport cu Tratatele comunitare, afirmă Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate. Peste 100.000 de polonezi au manifestat duminică pentru a-și arăta apartenența la Uniunea Europeană. „Răspunsul va fi […]
Ionuț Moșteanu, reacție la criticile lui Iohannis: „Încetați cu fake news-ul ăsta: USR nu a abandonat guvernarea. USR a fost exclus de la guvernare”
Ionuț Moșteanu îl acuză pe Klaus Iohannis de propagare de informații false. Rămânerea USR în Guvernul condus de Florin Cîțu ar fi însemnat „cauţionarea unui comportament nedemn pentru o astfel de poziţie”. Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură, marţi, în Parlament. Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, îl acuză pe președintele […]
Dacian Cioloș: „Drum bun, domnule Cîțu! Așteptăm o reacție echilibrată de la PNL”
Guvernul Cîţu a fost demis. 234 de parlamentari PSD, USR şi AUR au votat pentru moţiunea de cenzură. Dacian Cioloș a publicat pe pagina sa oficială de Facebook un mesaj pentru Cîțu. „Drum bun, domnule Cîțu! O țară întreagă a stat blocată în demisia dumneavoastră și iată că, astăzi, demiterea a avut loc”, a scris […]
Adrian Streinu-Cercel, prima reacție după tragedia din Constanța: În fața vieții și a bolii suntem toți egali
Profesorul Adrian Streinu-Cercel a discutat vineri seara, la emisiunea În Fața Națiunii, despre ceea ce s-a întâmplat la Constanța, spitalul unde șapte pacienți bolnavi de COVID-19 au murit într-un incendiu care a cuprins secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase. „Este o tristețe fără margini. Este un eveniment déjà vu. În fața vieții și a […]









