Economice

Estonia este pregătită să primească 5.000 de soldaţi ai forţei de reacţie rapidă a NATO

„Vedem foarte clar că, în conformitate cu politica de descurajare, regiunea baltică trebuie întărită. Există planuri precise, cum să fie făcut acest lucru în caz de necesitate”, a spus oficialul estonian, scrie Agerpres.

Totodată, Kusti Salm a declarat că, dacă NATO va decide să trimită pe flancul estic mai mulţi militari, aceştia ar putea fi amplasaţi într-o altă ţară. Din punct de vedere al eficienţei militare, ar fi înţelept ca unele unităţi să fie amplasate, de exemplu, în România, a adăugat acesta.

Kusti Salm a informat că în oraşul estonian Tapa există deja o zonă pentru primirea aliaţilor, unde pot fi depozitate tehnică, armament şi de unde acesta ar putea fi distribuit unităţilor.

El a dat asigurări că „nimeni nu va rămâne fără un acoperiş deasupra capului” şi că Estonia este gata să construiască noi cazărmi pentru aliaţi, dacă aceştia vor fi desfăşuraţi în republica baltică pe bază permanentă.

Secretarul Ministerului Apărării estonian a amintit că decizia de a trimite în Estonia un grup militar al NATO sub conducerea Regatului Unit a fost luată la sfârşitul lui 2016 şi că deja în aprilie 2017 aliaţii au ajuns în republică. „În acest răstimp s-a reuşit crearea de infrastructură. (…) Nu mă îndoiesc nicio secundă că vom putea repeta această performanţă dacă în viitorul apropiat va apărea o asemenea necesitate”, a spus el.

În timpul summitului NATO de la Varşovia, din 2016, s-a decis amplasarea de batalioane multinaţionale ale NATO în Letonia, Lituania, Estonia şi Polonia. Batalionul estonian se află sub comandamentul Regatului Unit, cel leton este condus de Canada, lituanian – de Germania, iar polonez – de SUA.

Grupul dislocat în Tapa numără în prezent peste 1000 de militari.

The post Estonia este pregătită să primească 5.000 de soldaţi ai forţei de reacţie rapidă a NATO appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 19 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *