”Nu pot merge mai departe”, a spus duminică la postul Fox News senatorul Joe Manchin, reprezentant al statului Virginia de Vest şi care este de două săptămâni principalul obstacol în calea adoptării respectivului program de reforme sociale şi ecologice, scrie Agerpres. ”Nu pot vota pentru asta”, a mărturisit senatorul democrat, invocând în special creşterea preţurilor […]
Etichetă: spune
Elon Musk spune că SpaceX va face combustibil din aer
Imediat după ce a fost numit Persoana Anului de către revista Time, Elon Musk a spus că SpaceX începe un program prin care vrea să facă combustibil din aer pentru rachetele sale. Până acum detaliile sunt puține, dar Musk a remarcat că acest ideal „Va fi important și pentru Marte”, unde dioxidul de carbon atmosferic […]
Un cercetător de la MIT spune că suntem în pragul unui eveniment de extincție în masă
Nu există nicio îndoială că lucrurile sunt puțin îngrozitoare în acest moment când vine vorba de schimbările climatice, însă veștile nu se opresc aici: un om de știință al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT) spune că suntem în pragul unui eveniment de extincție în masă. Daniel Rothman, profesor de geofizică la MIT, a vorbit […]
Un profesor de la Stanford spune că a analizat fragmente metalice de la OZN-uri
Garry Nolan, profesor la Universitatea Stanford, a început să citească romane științifico-fantastice încă din copilărie și și-a făcut o reputație după ce a dovedit că un presupus schelet de extraterestru apărut în mediul online nu era deloc extraterestru folosind genetica și biologia. „Comunitatea OZN-urilor nu a fost prea încântată după ce am spus asta. Însă, […]
România are jumătate de miliard de euro, bani europeni pentru trei noi centre de producție în electronică. Ce spune ministrul economiei
Un prim program pe care aş vrea să vi-l prezint se referă la microelectronică. România are o tradiţie în domeniul microelectronicii, dar în ultima perioadă am devenit integratori: cumpărăm produse pe care le integrăm şi după aceea le exportăm. Ne dorim să dezvoltăm un ecosistem care să includă companii mari, IMM-uri, să includă centrele de […]
Rusia spune că ar putea folosi rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa
Armele nucleare cu rază intermediară de acţiune – cele cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 km – au fost interzise în Europa în baza unui tratat încheiat în 1987. Lipsa progreselor în direcţia unei soluţii politice şi diplomatice ar determina Rusia să răspundă în mod militar. Rusia a declarat luni că […]
Gazele din Marea Neagră – Petrom spune că dezvoltarea proiectului Neptun Deep ar avea nevoie de investiţii de 16 mld. euro
El a participat la conferinţa Romanian International Gas Conference, organizată de Federaţia de Petrol şi Gaze din România şi Energy Policy Group, scrie Agerpres. „La momentul actual, suntem al doilea producător de gaze din UE şi sperăm să ajungem pe primul loc, pentru că avem gazele din Marea Neagă şi avem un istoric în privinţa […]
Elon Musk spune că civilizația se va „prăbuși” dacă oamenii nu vor avea copii mulți
Elon Musk i-a îndemnat pe oameni să aibă mai mulți copii, deoarece spune că nu sunt „destui oameni” pe Pământ. Fondatorul Tesla a acordat un interviu online cotidianului Wall Street Journal, contrazicând afirmațiile specialiștilor cum că este nevoie de un control al populației pe glob. Într-un interviu virtual acordat marți, 7 decembrie, cotidianului Wall Street […]
Malaria ucide mai mulţi oameni decât se credea înainte, spune OMS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a solicitat un efort „masiv şi urgent” pentru ca noul vaccin împotriva malariei să ajungă la copiii africani. OMS a avertizat că aproximativ 180.000 de persoane în plus faţă de ceea ce se credea până acum mor anual din cauza acestei boli. Dr. Pedro Alonso, directorul programului global al OMS pentru […]
Inginerii Tesla afirmă că sistemul de pilot automat nu este atât de sigur precum spune Musk
Nouăsprezece ingineri Tesla au făcut publice preocupările lor cu privire la siguranța funcțiilor de pilot automat ale companiei, spunând că CEO-ul Elon Musk nu a fost sincer cu privire la riscurile pentru șoferi și pentru public. Producătorul auto a promis celor care visează să conducă mașini cu pilot automat un sistem de funcții conceput pentru […]
Cutia Neagră a Pământului, structura indestructibilă care va spune ce s-a întâmplat cu omenirea în viitor
În viitorul îndepărtat, ascunsă undeva în pustietatea din Tasmania, o structură ciudată va fi martor și va documenta sfârșitul lumii așa cum o știm. Proiectul, numit Earth’s Black Box, este o instalație uriașă din oțel care va în curând umplută cu hard diskuri alimentate cu panouri solare, fiecare dintre acestea documentând și păstrând un flux […]
SpaceX este aproape de faliment, spune Elon Musk într-un email care a ajuns public
Lucrurile devin îngrozitoare la una dintre companiile lui Elon Musk – SpaceX este aproape de faliment, potrivit CEO-ului și fondatorului său. Într-un email trimis de Musk către întreaga companie SpaceX, obținut pentru prima dată de Space Explored și confirmat ulterior de CNBC, miliardarul a spus că lipsa progresului în ceea ce privește motoarele Raptor ale […]
Novavax spune că ar putea începe să producă un vaccin împotriva variantei Omicron
Novavax Inc a declarat joi că ar putea începe producția comercială a unui vaccin COVID-19 adaptat pentru varianta de coronavirus Omicron în ianuarie anul viitor. Compania testează dacă actualul său vaccin funcționează sau nu împotriva virusului variantă. Datele de laborator așteptate în săptămânile următoare vor arăta dacă anticorpii de la indivizi care au primit anterior […]
Ce spune ministrul Sănătății despre noua tulpină Omicron: România nu va fi ocolită
Ministrul Sănătăţii a anunţat că, până în prezent, în Europa au fost înregistrate 70 de cazuri de infectare cu Omicron Alexandru Rafila spune că și în România se vor înregistra cazuri cu noua tulpină Declaraţiile au fost făcute miercuri în timpul unui eveniment al Colegiului Medicilor din România Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că […]
Simptomele noii variante Omicron. Ce spune medicul care a depistat primul pacient
Medic sud-african: Simptomele noii variante Omicron sunt „diferite” Medic sud-african: Pacientul nu a avut o durere în gât OMS: Dovezile preliminare sugerează că tulpina are un risc crescut de reinfecție Simptomele au fost descrise drept „diferite” de medicul sud-african care a consultat primul pacient. Este vorba despre un bărbat care prezenta oboseală şi durere de […]





